Zelenski, mesaj clar pentru soldatii rusi: „Este mai bine pentru voi”

Volodimir Zelenski, presedintele ucrainean, a transmis un mesaj soldatilor rusi, spunandu-le intr-un mesaj video ca „mai bine ar ramane in Rusia decat sa mearga la razboi ca sa moara in Ucraina”, evocand planurile comandamentului rus de a continua ofensiva si de a atrage mai multe forte pe frontul ucrainean, scrie agentia de presa Liga.net, potrivit Digi 24.

Comandamentul Federatiei Ruse nu le spune soldatilor sai despre pregatirea unor frigidere mobile suplimentare pentru cadavre si nu spune adevarul despre pierderile suferite in Ucraina, a afirmat Zelenski.

„Fiecare soldat rus poate inca sa-si salveze viata. Este mai bine pentru voi sa supravietuiti in Rusia decat sa muriti pe pamantul nostru!”, a lansat presedintele ucrainean, vorbind in limba rusa in aceasta parte a mesajului sau.

De asemenea, liderul de la Kiev a afirmat ca guvernul sau face „tot ce este posibil” pentru a garanta evacuarea celor ramasi in Mariupol, oras din estul tarii devastat de armata rusa, relateaza EFE.

Potrivit autoritatilor citate de agentia locala de presa Ukrinform, aproximativ 1.000 de civili si soldati ucraineni se afla in continuare la combinatul siderurgic Azovstal, inclusiv aproximativ 600 de raniti.

„Multi lideri din lume incearca sa-i salveze pe aparatorii curajosi ai orasului”, a spus Zelenski in acelasi mesaj video.

„Facem tot posibilul pentru ca misiunea de evacuare din Mariupol sa aiba sorti de izbanda”, a adaugat presedintele ucrainean, care a mentionat ca 340 de graniceri lupta in orasul-port de la Marea Azov.

Sambata seara, 20 de civili, femei si copii, au fost evacuati din otelaria asediata de rusi, a informat Sviatoslav Palamar, adjunct al comandantului Regimentului Azov, potrivit agentiei de presa ucrainene.

Potrivit Kievului, Mariupolul se confrunta cu o catastrofa umanitara provocata de invazia Rusiei, pe care o acuza ca a bombardat locuitorii neinarmati, a blocat livrarea ajutoarelor umanitare si a deportat cetateni ucraineni in regiuni defavorizate ale Federatiei Ruse.

Zelenski, pe de alta parte, a spus ca fortele ucrainene au distrus peste 1.000 de tancuri rusesti, aproape 200 de avioane si 2.500 de vehicule blindate de lupta ale trupelor ruse de la inceputul invaziei in 24 februarie.