Vladimir Putin ar putea declara al Treilea Război Mondial în două zile

Ministrul britanic al Apărării, Ben Wallace, a avertizat că Putin ar putea încerca să „mobilizeze” poporul rus printr-o ofensivă globală împotriva „naziştilor”, deoarece invazia sa în Ucraina „a eşuat”, scrie presa din Regatul Unit.

Preşedintele rus Vladimir Putin ar putea declara cel de-Al Treilea Război Mondial în doar două zile, potrivit secretarului britanic al Apărării, Ben Wallace. Oficialul Regatului Unit, trecut recent pe lista persoanelor care au interdicție de a intra în Rusia, împreună cu premierul Boris Johnson, a spus că despotul rus va încerca „probabil” să „mobilizeze poporul rus” pe fondul „ operaţiunii militare speciale” eşuate, relatează Daily Star.

Previziunile lui Ben Wallace
Trupele ruse au trecut pentru prima dată graniţa cu Ucraina pe 24 februarie, susţinând că vor „denazifica” ţara. Putin a ameninţat că va folosi arme nucleare împotriva puterilor occidentale dacă acestea îi ies în cale, cu ministrul rus de externe Serghei Lavrov spunând că ameninţarea unui război nuclear „este serioasă”.
Acum, într-o intevenție la LBC, Ben Wallace avertizează că Putin îşi poate intensifica retorica în zilele următoare. „Nu m-aș mira… că probabil va declara de Ziua Victoriei (în 9 mai, ziua în care Germania nazistă a fost înfrântă în 1945, la finalul celui de-Al Doilea Război Mondial – n.r.) că «Suntem în război cu naziștii lumii și trebuie să mobilizăm poporul rus». Putin, după ce a eșuat în atingerea aproape a tuturor obiectivelor, ar putea căuta să consolideze ceea ce a obținut… și să fie tocmai un fel de creștere canceroasă în interiorul țării”, a spus Ben Wallace, precizând că poporul ucrainean trebuie ajutat să scape de lipitori și să profite de moment pentru a-i alunga pe ocupanții ruși.

Decizia statelor occidentale de a aproviziona cu armament Ucraina, Republica Moldova şi Georgia generează riscuri pentru securitatea Europei, a avertizat, joi, Administraţia Vladimir Putin, citată de Mediafax. „Tendinţa de a alimenta cu armament Ucraina şi alte ţări reprezintă o acţiune care ameninţă securitatea continentului şi provoacă instabilitate”, a declarat joi, potrivit CNN, Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei Rusiei, răspunzând la o întrebare a presei despre intenţia Marii Britanii de a furniza armament suplimentar Ucrainei, Republicii Moldova şi Georgiei.

Și Maria Zakharova a amenințat Kievul și alte capitale europene cu un „răspuns dur”: „Occidentul cere în mod deschis Kievului să atace Rusia, cu armele primite din țările NATO”. Maria Zakharova, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe al Federației Ruse acuză, din nou, Occidentul și Alianța Nord-Atlantică (NATO) de faptul că încurajează Ucraina să lovească ținte de pe teritoriul Rusiei.
sursa