Viața Biancăi Brad după ce s-a vindecat de cancer. Care este dieta ei și cum se menține în formă la 53 de ani. „Ajunsesem la 46 de kilograme”

Bianca Brad are 53 de ani și arată mai bine ca niciodată, chiar dacă în urmă cu șase ani, artista a trecut prin clipe grele. Vedeta a dezvăluit recent că a fost diagnosticată cu cancer la sân, pe care l-a învins, iar acum, viața ei s-a schimbat total, mai ales din punct de vedere al alimentației. „Acum am 56 de kilograme!

Atunci am slăbit vreo 20 de kile, după care am tot slăbit, pentru că eram pe frică atunci, tot ce făceam eram mânată de frică, am slăbit fiind extrem de strictă și de exagerată. Nu mâncam cu ulei, sare, doar frunze, rumegam frunzele alea, plângeam și mâncam, pentru că era groaznic! Și pe stresul ăsta și pe faptul că nu mai mâncam nimic altceva decât frunze verzi și eventual nuci și măsline, fără pâine, fără nimic altceva, ajunsesem la 46 de kilograme, lucru care s-a văzut în poze.

Apoi mi-am dat seama că nu asta este calea și am început să îmi revin! Acum mai mănânc o prăjitură, dar nu un tort întreg sau nu mănânc în fiecare zi dar sunt cu măsură și nu mănânc mâncare procesată, din comerț, salamuri în niciun caz, am renunțat la genul ăsta de mâncare, mănânc mult vegan”, a declarat Bianca Brad pentru Click.

De multe ori nu mănânc până la prânz. Țin post intermitent, de exemplu! Adică mănânc seara, pe la 7-8, în funcție de cum e ziua și până a două zi spre prânz, nu mănânc, doar beau apă sau mănânc o banană, un fruct, cel mult, sau la prânz salată, mâncare de linte.  Ca și carne am introdus peștele, dar peștele de captură, nu din crescătorie, și carne, pui de țară, cei crescuți la sol. Recomand tuturor să nu mănânce pui când ies la restaurant decât dacă au garanția că se folosește pui crescut la sol, ceea ce nu se întâmplă, pentru că puii sunt crescuți cu hormoni și asta mâncând în mod frecvent, pentru că este o mâncare ieftină, duce la niște dereglări hormonale foarte mari!