Vă Amintiți De Dana Bartzer? Iată Cum Arată Și Cu Ce Se Ocupă Acum Artista Care Cânta Cu Soțul Ei

Dana Bartzer a format, alături de soțul ei, Dan Creimerman, cuplul de aur al muzicii ușoare românești, în anii ’80. Făceau furori pe oriunde cântau și toată lumea îi privea cu emoție și admirație. Au ales să se retragă din lumina reflectoarelor, însă nu și din lumea muzicii. Acum, Dana Bartzer are 52 de ani, în timp ce soțul ei are 62 de ani și fac în continuare, echipă atât în viața personală, cât și în cea profesională.

Ce mai face Dana Bartzer, marea artistă a anilor ’80
La mai bine de 20 de ani de când au decis să se retragă în plină glorie de pe scenele țării, Dana Bartzer și Dan Creimerman se ocupă de propriul lor studio unde crează și înregistrează producții publicitare. Mulți au crezut că cei doi soți au renunțat complet la muzică, dar de fapt, au continuat să facă asta, numai că s-au retras din atenția publică.

Dana Bartzer care acum are 54 de ani, și soțul ei sunt co-organizatori, sub asociația lor culturală și canalul media Art Channel, la multe întâlniri muzicale cu profesorii și elevii premianți ai Liceului Național de Muzică George Enescu din Capitală.

Vă amintiți de Dana Bartzer? Iată cum arată acum și cu ce se ocupă celebra artistă

În același timp, artista este profesoară de canto și se ocupă de tineri talentați aflați la început de drum în cariera muzicală. Dana Bartzer a fost cea care s-a ocupat de Andrada Precup, tânăra care a câștigat premiul X Factor în 2020.

Artista spunea, într-un interviu pentru Click, că Andrada este un muzician extraordinar și un om minunat, cu o acuratețe muzicală și o memorie fantastică. Dana Bartzer a recunoscut că a fost un pic temătoare la început, pentru că nu mai lucrase cu o persoană cu nevoi speciale, dar și-a dat seama imediat că noua ei elevă este ideală, ține pasul cu toată lumea.

Dana Bartzer și Dan Creimerman au împlinit 32 de ani de căsătorie
Cei doi artiști au format un cuplu de succes pe scenă dar și în viața personală. Chiar dacă au dispărut din lumina reflectoarelor, au continuat să lucreze împreună la tot felul de proiecte. Anii au trecut, însă ei au rămas de nedespărțit și fac treabă bună împreună.

Vă amintiți de Dana Bartzer? Iată cum arată acum și cu ce se ocupă artista care cânta cu soțul ei

Dana Bartzer și Dan Creimerman au împlinit 32 de ani de căsnicie și au doi băieți mari, unul este specialist în imagine, iar celălalt este un instrumentist de excepție.