V-ați pregătit costumul de baie „ăla bunul”? Iată când se încălzește apa Mării Negre

Abia spre sfârșitul lunii iunie ar exista posibilitatea de a face prima baie (la o temperatură confortabilă) în apa de la litoralul Mării Negre, anunțul a fost făcut de climatologul Roxana Bojariu, luni seara, la Digi24.

Climatologul a mai explicat care ar putea fi tendința meteorologică în această vară și care sunt factorii ce ar putea influența.

„E destul de dificil de răspuns. De ce? Pe lângă mersul sezonier, spre exemplu dacă în luna iunie deja dacă am fi mers cu anotimpurile normale am fi avut șanse, cu un bemol.
Chiar și în luna lui cuptor (iulie – n.red.), august putem nimeri la mare zile în care să fie foarte cald afară și apa foarte rece. E un fenomen caracteristic zonelor de coastă, datorită vântului de-a lungul coastei. Atunci când vântul bate spre sud, dinamica maselor de apă la coastă e în așa fel încât apa de la adâncimi mai mari, mai rece, este ventilată la suprafață, iar atunci sunt episoade cu apă foarte rece și nu poți să faci baie, deși e luna iulie sau august. Dar acestea sunt episoade de câteva zile”, a spus climatologul Roxana Bojariu, la Digi24.

Potrivit expertului, abia în a doua jumătate a lunii iunie sunt șanse ca apa Mării Negre să aibă o temperatură confortabilă pentru a face baie.

„Venim pe o primăvară rece, ceea ce e foarte ieșit din comun, pentru că avem tendințe de creștere ale temperaturii și primăvara și vara cu semnal destul de puternic. Avem fluctuații naturale peste care se suprapune semnalul încălzirii globale, și atunci simțim efectul cumulat. Pe acest efect cumulat, cu fluctuații, poți să ai și episoade reci.

Când aveam această primăvară rece, Arctica «fierbea». Am avut temperaturi de peste 30 de grade în luna mai dincolo de cercul polar, ceea ce e fără precedent. Anul trecut în luna iunie am avut 38 de grade într-o localitate din Siberia nordică. Ceea ce simțim noi acuma, nu trebuie să vedem ca pe ceva global, din păcate. E tot un semn al perturbațiilor. Arctica se încălzește, aerul rece de acolo are șanse să facă probleme izolat în unele zone, deci există o reașezare continuă pe care natura încearcă să o realizeze, în condițiile în care omul o modifică”, a declarat Roxana Bojariu.

În a doua parte a verii ar putea apărea episoadele de caniculă.
„Vor exista episoade de caniculă în timpul verii, dar probabilitatea cea mai mare este să fie în partea a doua a sezonului, august sau chiar septembrie putând avea astfel de evenimente meteorologice.

Anul trecut am avut un val de căldură chiar la începutul lunii septembrie. Am avut atunci chiar egalări sau depășiri de recorduri pentru zilele respective din șirul de observații.
Există și un semnal că vara va fi mai degrabă secetoasă decât nu, dar este vorba de o exprimare probabilistă și scorurile la precipitații când faci estimări pe sezon sunt mult mai mici chiar și decât cea pentru temperatură, care oricum sunt mici – 60%.

Deci, pentru precipitații e foarte greu, chiar dacă modelele zic ceva, dar practic ele nu reușesc să prindă atât de bine precipitațiile, mai degrabă temperaturile. Însă tot pentru sudul Europei ar fi semnalul acesta.
Am avut precipitații, avem rezervă de apă în sol, însă aceasta se poate termina repede, mai ales cu temperaturi ridicate”, a explicat Roxana Bojariu pentru sursa citată.