Ultima oră! Preşedintele Biden vorbeşte pentru prima oară de un genocid în Ucraina

Preşedintele Joe Biden a părut să acuze armata rusă de genocid, folosind marţi acest termen pentru prima dată pentru a descrie situaţia din Ucraina, invadată de forţele ruse pe 24 februarie, transmite AFP preluat de agerpres.

„Bugetul familiei voastre, capacitatea de a face plinul la maşină, nimic din toate acestea nu ar trebui să depindă de un dictator care declară război şi comite un genocid la celălalt capăt al lumii”, a declarat preşedintele american în timpul unei vizite în statul Iowa dedicate combaterii inflaţiei.

 

Creşterea preţurilor la produsele de consum în luna martie a cunoscut cel mai rapid ritm din decembrie 1981, ajungând la 8,5%, potrivit Indicelui preţurilor de consum (IPC) publicat marţi de Departamentul Muncii.

Preşedintele Joe Biden a deplâns creşterea inflaţionistă suplimentară cauzată de invazia rusă în Ucraina, asigurând că „70% din creşterea preţurilor în martie a provenit din creşterea preţurilor la benzină a lui Putin”.

Departamentul Muncii a declarat că „indicele benzinei a crescut cu 18,3% în martie (comparativ cu februarie) şi a reprezentat mai mult de jumătate din creşterea globală a preţurilor pe parcursul unei luni”.

„Invadarea Ucrainei de către Putin a dus la creşterea preţurilor la benzină şi la alimente în întreaga lume”, a spus preşedintele Biden.

Opoziţia republicană îi reproşează preşedintelui Joe Biden că are o politică economică ce alimentează inflaţia.