Turişti răniţi pe trasee din Bucegi. Pentru unul dintre ei s-a intervenit cu elicopterul

Mai mulţi turişti s-au accidentat, sâmbătă, pe trasee din masivul Bucegi şi au avut nevoie de ajutorul salvamontiştilor, unul dintre ei, care se afla într-o zonă dificilă, fiind recuperat cu ajutorul elicopterului.

Conform datelor comunicate de Salvamont Buşteni, lucrătorii din cadrul acestui serviciu şi cei de la Salvamont Prahova au avut, sâmbătă, cinci solicitări, două dintre intervenţii fiind încă în derulare.

Astfel, două persoane care s-au accidentat în diverse zone de pe munte, fiind suspecte de fracturi la nivelul membrelor, au fost recuperate de salvatori, iar un turist care era suspect de rupere de ligamente a fost coborât cu ajutorul elicopterului din zona Creasta Balaurului, un traseu nemarcat, destinat turiştilor experimentaţi.

Turişti răniţi pe trasee din Bucegi. Pentru unul dintre ei s-a intervenit cu elicopterul

Sâmbătă seară, două acţiuni erau în derulare, salvatorii intervenind pentru a recupera două persoane blocate în zona Văii Mălinului şi o altă persoană care se află în Poiana Coştilei şi este suspectă de luxaţie de maleolă.