Traian Băsescu s-a mutat din vila de protocol! Unde va locui fostul președinte al României

Fostul președinte al României, Traian Băsescu, a eliberat recent vila de protocol din cartierul Primăverii. După ce a fost declarat definitiv colaborator al securității, acestuia i se acordaseră 60 de zile pentru a elibera complet locuința, însă de bună voie, politicianul a decis să o elibereze cu mult înainte de termen, scrie Antena 3.

De precizat este că, fostul președinte al României și soția sau au fost ajutați de către cele două fiice ale lor să se mute din vila în care au locuit ani de zile.

Totodată, încă nu se știe unde se va muta Traian Băsescu, însă nu cu foarte mult timp în urmă, acesta a fost surprins vizionând un apartament dintr-un cartier rezidențial din

Pipera, care valora în jur de 200.000 de euro.

De asemenea, în cartierul din Pipera, acolo unde fostul președinte a fost surprins în căutarea unei noi locuințe, stau mai multe persoane publice, iar dacă politicianul s-a decis asupra unei case

din zona rezidențială respectivă, acesta ar putea fi vecin cu Gigi Becali, dar și cu verii acestuia, Giovanni și Ioan Becali, iar printre alte nume grele din lumea mondenă, care locuiesc acolo, se numără și Andra, dar și Andreea Marin.

Traian Băsescu a rămas și fără indemnizația lunară de la stat

În urma deciziei instanței, care l-a declarat pe Traian Băsescu colaborator al securității, pe lângă vila de protocol din cartierul Primăverii, fostul președinte a rămas și fără indemnizația lunară de la stat.

Totodată, de precizat este că, a fost întrerupt și contractul de muncă al consilierului lui Traian Băsescu, care era plătit de Administrația Prezidențială.

În același timp, în urma sentinței, Traian Băsescu a pierdut și celelalte drepturi de care beneficia în calitate de fost președinte, printre care Serviciul de Protecție și Pază.