Traian Băsescu, o nouă lovitură majoră. Vestea zilei care îi pune capac: L-au dat afară (SURSE)

Fostul președinte al României traversează o perioadă grea. În contextul în care are probleme de sănătate și a ajuns și la spital, Traian Băsescu pierde tot mai multe drepturi pe care le avea la Cotroceni, din postura de fost șef al statului. Sunt vești proaste pentru el, venite ca urmare a deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Încă o lovitură grea pentru Traian Băsescu

Potrivit unor surse România tv, fostul președinte al României, care a primit recent decizia din partea Curții de Casație și Justiție, este pus în fața unui fapt împlinit: pierde biroul de la Cotroceni, cu tot cu cel care îi era consilier. Se pare că biroul a fost închis deja, iar consilierul dat afară.

Traian Băsescu a pierdut toate beneficiile pe care le avea în calitate de fost șef de stat. El a rămas și fără vila de la RAAPPS, dar și fără indemnizație. Reamintim faptul că Înalta Curte de Casație și Justiție a decis că fostul președinte al României a fost colaborator al Securității.

Decizia Curții este definitivă. Judecătorii Curții Supreme au respins acțiunea lui Traian Băsescu împotriva deciziei Consiliului Național de Studiere a Arhivelor Securității, care l-a declarat colaborator al fostei Securității.

Respinge, ca fiind inadmisibilă excepţia de nelegalitate invocată de recurentul-pârât Băsescu Traian. Respinge, ca fiind nefondat, recursul, astfel cum a fost precizat la data de 5 noiembrie 2021, declarat de recurentul – pârât Băsescu Traian, e sentința definitivă a Înalte Curți de Casație și Justiție a României.

Potrivit informațiilor apărute în spațiul public, în dosarul depus de CNSAS la prima instanță, prin care cere să se constate calitatea lui Traian Băsescu de colaborator al Securității, ar exista două note informative olografe, semnate cu numele de cod „Petrov”.

Traian Băsescu și-a pierdut privilegiile de fost șef al statului

Decizia ÎCCJ a atras cu sine mai multe vești proaste pentru Traian Băsescu. Acesta și-a pierdut toate privilegiile pe care le avea în calitate de fost președinte. Este vorba despre folosinţa gratuită a unei locuinţe de protocol, cu destinaţia de reşedinţă, care cuprinde şi un spaţiu cu destinaţia de cabinet de lucru, încadrat cu un post de consilier şi un post de secretar.

Băsescu a pierdut și indemnizaţia lunară în cuantum egal cu 75% din indemnizaţia acordată Preşedintelui României în exerciţiu, dar și paza şi protecţie, precum şi folosinţă gratuită a unui autoturism, asigurate permanent de Serviciul de Protecţie şi Pază.

Fostul președinte al României a anunțat că se va adresa Curții Europene a Drepturilor Omului.