Traian Băsescu a făcut primele declarații după condamnarea Elenei Udrea

Traian Băsescu a făcut primele declarații după condamnarea Elenei Udrea. Blondina va trebui să stea șase ani după gratii, după decizia luată de instanța supremă pe 7 aprilie 2022. Fostul președinte al României a susținut că fosta politiciană a fost condamnată „nu pe probe” și că aceasta „nu a dus niciun leu acasă”. Iată ce a mai spus acesta!

Traian Băsescu a făcut primele declarații după condamnarea Elenei Udrea. Fostul președinte al țării a susținut la România TV că iubita lui Adrian Alexandrov a fost condamnată „nu pe probe”, informează News.ro. De asemenea, acesta a mai spus că fosta politiciană „nu a dus niciun leu acasă”.

Traian Băsescu, primele declarații după condamnarea Elenei Udrea

Așadar, Traian Băsescu e de părere că Elena Udrea a fost condamnată la închisoare „nu pe probe”. În același timp, fostul președinte a mai spus că blondina nu ar fi dus niciun ban acasă și că nu și-ar fi însușit niciun leu.

„Nu pe probe (merge la închisoare Elena Udrea – n.r.). Arătaţi-mi un singur leu pe care şi l-a însuşit Elena Udrea! Un leu. Degeaba mă întrebaţi pe mine, că eu o să vă spun că Elena Udrea nu a dus niciun leu acasă”, a declarat Traian Băsescu.

Traian Băsescu: „Nu e nimic nou sub soare”

În cadrul intervenției telefonice, Traian Băsescu a comentat și acuzațiile potrivit cărora Elena Udrea ar fi primit mita pentru a duce bani la fostul Partid Democrat Liberal.

„Atunci înseamnă că trebuie să ne uităm într-o lege a finanţării partidelor de la vremea respectivă care spune foarte clar că banii primiţi ilegal pentru campanii se confiscă. Nu vorbeşte de puşcărie.

Deci dacă discutăm de finanţări de campanii, avem o lege a finanţării campaniilor, pe care nimeni nu vrea să o respecte. Ăsta-i răspunsul meu, nu am altul, pentru că atâta timp cât nu sunt duşi acasă, sunt bani care au fost utilizaţi pentru campanie. A fost o finanţare ilegală, ea se confiscă şi cel care a finanţat este amendat cu suma pe care a dat-o, sau partidul, depinde dacă partidul nu a luat declaraţie scrisă de la cel care a finanţat campania.

Nu e nimic nou sub soare. O groază de lichele spun că au dat bani ca să ajungă la mine. Vedeţi Căpăţână, vedeţi care a vrut să scape după ce a furat bani şi i-a dus acasă, a fost simplu să spună, i-am dat bani lui Udrea ca să ajungă la Băsescu. Arătaţi-mi un singur om, un singur om care poate să spună că mi-a dat mie un leu”, a continuat fostul oficial.