Theo Rose, super cadou de ziua ei: „Am plâns pentru că, în sfârșit, mi-am permis să-mi iau mașină”

 

Simpatica solistă, care face parte și din echipa „Vorbește lumea” (PRO TV), și-a făcut un super cadou înainte de ziua ei. Theo Rose va împlini 24 de ani pe 8 august, iar iubitul ei, Alex, nepotul lui nea Mărin, a contribuit la surpriză.

Theo Rose, pe numele ei adevărat Theodora Diaconu, ne-a spus povestea cadoului mult visat: o mașină nou-nouță. „Mi-am cumpărat-o din banii mei. Avea fundă pentru că a ajuns mai devreme decât mă așteptăm, Alex mi-a făcut o surpriză și a rezolvat cu cei de la reprezentanță să o pot avea mai devreme, pentru că din ce vorbisem cu cei de acolo puteam intra în posesia mașinii peste vreo două săptămâni. Și a rezolvat cu ei să mi-o aducă mai devreme, a venit cu ea după mine și nu mă așteptăm la asta. E un Volvo XC 60, o mașină nouă, încăpătoare, e exact ce am nevoie pentru drumurile astea pe care le am de făcut la concerte. Oricum, mi-am dorit să fie SUV, pentru că nu-s pasionată de mașinile joase. Mi-am dorit siguranța asta, pe care ți-o oferă un SUV. E o mașină luată în leasing, nu e vreun avion apărut peste noapte. Am plâns nu că m-a surprins, ci că, în sfârșit, mi-am permis să-mi iau mașină”, a spus Theo