Tânăra moartă în accidentul de la Constanța mergea spre serviciu în momentul tragediei. Alexandra lucra într-o clinică medicală din luna martie

Accidentul în urma căruia o tânără de 24 de ani a murit astăzi în Constanța scoate la iveală noi detalii. Alexandra Cristina se îndrepta spre serviciu în momentul impactului violent. Tânăra abia ce obținuse de câteva luni postul de asistent medical.

Alexandra, tânăra moartă în accidentul din Constanța, mergea spre serviciu

Tânăra care astăzi a murit în accidentul teribil dintre localitățile Ciorârlia și Murfatlar se îndrepta spre locul de muncă în momentul în care a pierdut controlul volanului mașinii pe care o conducea.

Alexandra Cristina obținuse postul de asistent medical într-o clinică în luna martie, iar de atunci în fiecare zi făcea același drum spre locul de muncă la care a visat dintotdeuna. Din păcate astăzi a plecat de acasă pentru utima oară.

Un șofer care se afla în spatele ei în momentul tragediei a afirmat că din senin mașina a intrat pe contrasens, iar atunci s-a izbit violent de o alta care mergea regulamentar.

Se pare că tânăra de 24 de ani ar fi încercat să-și caute ceva, dar în clipa de neatenție a pierdut controlul volanului și a ieșit de pe banda sa de mers.

La fața locului au ajuns de îndată mai multe echipaje pentru a acorda primul ajutor victimelor. Două persoane au fost rănite, cele din autoturismul care circula regulamentar, iar Alexandra Cristina a rămas încarcerată între fiarele autoturismului său.

După minute bune în care s-a încercat descarcerarea, tânăra a fost declarată decedată, iar trupul său a fost transportat la medicina legală.

Era foarte mândră de mașina sa
Tânăra de 24 de ani era foarte mândră de mașina sa, iar pe pagina ei de socializare publica numeroase fotografii cu autoturismul pe care îl conducea. Totodată, era pasionată de domeniul

în care profesa, iar în continuare se afla și la studii la Univeristatea ”Ovidius” din Constanța.

Din nefericire, mașina lânga care stătea în fotografii a fost și cea care astăzi i-a adus sfârșitul. Acum familia se pregătește să o conducă pe Alexandra pe ultimul drum. scrie spynews.ro