Sute de imobile în București, pericol public. Nicușor Dan spune că nu sunt bani de consolidări

Blocurile cu bulină roșie din zonele istorice ale Bucureștiului creează o imagine dezolantă centrului Capitalei. Bucățile imense de tencuială desprinse de pe fațadele clădirilor și chiar de pe balcoanelor acestora îi sperie atât pe locatari, cât și pe trecători. Primarul Capitalei recunoaște că nu are bani pentru a repara blocurile.

Capitala are 350 de blocuri cu bulină roșie, care în ultimii ani s-au degradat accelerat. O parte sunt situate în centrul Bucureștiului și creează un peisaj dezolant, deoarece s-au crăpat, iar de pe fațade și balcoane s-au desprins bucăți mari de ciment. Locatarii trăiesc cu spaimă, iar trecătorii circulă cu frică pe lângă aceste blocuri.

– Era să-mi pice în cap, dar mi-a picat lângă picior. Să se apuce de treabă și să nu se mai certe între ei! Ei se ceartă, dar noi murim.
– Acum parcă nu mai avem speranță. Într-adevăr, viața noastră și a copiilor este pusă în pericol. I-aș pune pe edili să se plimbe așa, pe-aici, să se plimbe cu familia.

„Atenție, cade tencuiala!” e anunțul care încearcă să-i țină la distanță pe bucureșteni de aceste clădiri.

George Lăcătuș, jurnalist Digi24: Majoritatea blocurilor din zonele istorice ale Bucureștiului sunt împânzite cu astfel de anunțuri. După cum puteți vedea, clădirile arată deplorabil și pun în pericol atât viața locatarilor, cât și a trecătorilor din zonă.

Consolidarea acestor clădiri e un coșmar. Administratorul unui bloc din buricul Capitalei se chinuie de 15 ani să-l repare.

De fiecare dată când plouă și bate vântul, cade tencuiala”

Lămâița Bădulescu, administrator: De fiecare dată când plouă și bate vântul, cade tencuiala. De cinci ani încerc să obțin un certificat de urbanism și autorizație să reparăm pe banii noștri fațada, dar nu ne primesc, m-au trimis la Cultură. Am făcut raport de expertiză pentru Cultură, de fiecare dată mă primește altcineva, de fiecare dată se solicită altceva.

Toate demersurile administratorului s-au lovit de refuzuri.

Lămâița Bădulescu, administrator: Prețurile stabilite de proiectant au fost undeva la 1.000 de euro pe metrul pătrat, prețul de la compania de consolidări a fost de 2.600 de euro pe metrul pătrat, cu TVA cu tot.

Primarul Capitalei, Nicușor Dan, recunoaște problemele.

Nicușor Dam: Nu au existat niciodată suficiente fonduri alocate pentru această activitate. Noi am moștenit niște situații juridice foarte complicate, acolo unde s-au început lucrările, pentru că s-au făcut lucrări cu compania de consolidări, care a lucrat anumite perioade fără diriginți de șantier, care a făcut alte lucrări decât cele trecute în autorizația de construire și e foarte greu să descâlcești ce s-a făcut înainte.

Primarul Capitalei ne-a spus că nu știe când vor fi consolidate aceste clădiri, deoarece primăria nu are bani.