Surse: Cîțu ar fi sugerat la negocierile cu USR să fie el prim-ministru. „Am zis că nu intrăm în discuția asta, pentru că ne blocăm”

Florin Cîțu ar fi dat de înțeles că își dorește să fie din nou premier, la negocierile cu USR, susțin surse apropiate discuțiilor. Acesta le-a transmis în debutul discuție că președintele PNL trebuie să fie și premier. „Am zis să nu intrăm în discuția asta, pentru că ne blocăm”, spun sursele citate.

Delegațiile PNL și USR au avut miercuri la prânz o primă discuție despre refacerea coaliției. „Sunt șanse mari”, a declarat Florin Cîțu la finalul discuțiilor, precizând că nu s-a discutat despre numele premierului. Același lucru l-a spus și Dacian Cioloș. Liderul USR le-a declarat jurnaliștilor prezenți la Parlament că „nu am discutat nume de premier, am discutat principii și am stabilit ca premierul să fie de la PNL”. De asemenea, Cioloș a spus că USR nu și-a schimbat părerea, întrebat fiind despre posibilitatea ca Florin Cîțu să revină în fruntea guvernului.

„S-a propus premier voalat. Că președintele partidului trebuie să fie și premier. Am zis să nu intrăm în discuția asta, pentru că ne blocăm”, spun surse participante la negocieri. În replică, Florin Cîțu le-ar fi transmis celor din USR că atunci nici miniștrii care au fost în guvern și au votat moțiunea nu ar trebui să se mai regăsescă în Executiv.

Deși la finalul discuțiilor președintele PNL lăsa să se înțeleagă că sunt șanse mari să fie refăcută Coaliția, iar președintele USR spunea că a simțit că „există disponibilitate”, în spatele ușilor închise nu toți au simțit că negocierile se îndreaptă spre un rezultat.

„Așteptăm să aibă discuția și cu PSD, să își facă calculele și la începutul zilei de mâine să vină cu un răspuns dacă refacem sau nu Coaliția”, a spus Dacian Cioloș, la finalul întâlnirii.

Delegația PNL urmează să aibă o primă discuție și cu liderii PSD, însă, până la această oră, nu a fost stabilită întâlnirea. Între timp, PSD a a stabilit o serie de măsuri urgente pentru viitorul Guvern printre care asigurarea medicamentelor antivirale în farmaciile cu circuit deschis, plafonarea prețurilor la energie, gaze, lemne de foc la valoarea medie a primelor 6 luni ale anului 2021 sau extinderea testări anti-COVID.