Sorin Cîmpeanu și Alexandru Rafila au modificat modul de organizare a cursurilor. Care sunt elevii care mai pot merge la școală de luni

Sorin Cîmpeanu și Alexandru Rafila au explicat modul în care școlile vor funcționa de azi înainte, în contextul creșterii alarmante a cazurilor COVID.

„Sunt schimbări importante în strategia privind modul de funcționare al școlilor din România și a grădinițelor.

Ne-am decuplat atât de rata de incidență a infectărilor cat și de rata de vaccinare a personalului din învățământ. Parametrul rată de vaccinare a personalului din învățământ, introdus în data de 5 noiembrie 2021, consider că a fost o motivație puternică pentru ca în prezent personalul din învățământ să fie cea mai numeroasă, în valoare absolută, categorie profesională vaccinată, mult peste 70 la sută. La acest nivel de vaccinare în școli a contribuit și introducerea a acestui parametru.

În prezent, dată fiind specificitatea varianta Omicron, s-a propus, s-a explicat și s-a analizat în profunzime schimbarea modului de abordare către gradul de încărcare a mediului spitalicesc.

 

Pragul este de 75 la sută, un prag care nu este atins în niciunul dintre școlile județele României în prezent. Deci din perspectiva educației luni toate școlile din România vor putea să funcționeze cu prezență fizică”, a declarat Cîmpeanu.

Acesta a precizat că o schimbare importantă este cea care privește suspendarea cursurilor la nivelul unei clase.

„Cea de-a doua schimbare este a suspendării activității cu prezență fizică în fiecare clasă din școală sau în fiecare grupă din grădiniță atunci când sunt 3 cazuri de infectare în 7 zile consecutiv. Se păstrează regula intrării în online a întregii școli atunci când cel puțin jumătate din numărul de clase au activitatea fizică suspendată”, a mai spus Sorin Cîmpeanu.

„Încercăm să ținem școlile deschise, dar nu cu orice preț”

Pe de altă parte, ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a anunțat că, prin măsurile luate, autoritățile vor încerca să țină școlile deschise. În prezent, nu există județe în pericol de suspendare a cursurilor cu prezența fizică a elevilor.

„Încercăm să ținem școlile deschise, dar nu cu orice preț… În funcție de evoluția pandemică, dar și de particularitățile noi Omicorn… Această boală are o transmisibilitate foarte mare”, a explicat ministrul Sănătății, Alexandru Rafila.

Ministerul Sănătății și Ministerul Educației au decis să modifice modul de organizare a cursurilor școlare în timpul valului Omicron al pandemiei. Astfel, toate unitățile școlare dintr-un județ vor fi închise dacă unitățile medicale județene vor avea ocupate paturile ATI în proporție de 75%.

Situația va fi prezentată pe site-urile DSP și ale inspectoratelor școlare. În fiecare zi de joi se va decide modul de organizare a cursurilor în săptămâna următoare.

Potrivit cifrelor comunicate de ministrul Sănătății, cel mai mare grad de ocupare a paturilor este în județul Suceava-34%. Pe locul următor este Cluj-28%, în timp ce București și Ilfov au fiecare 16%. Media națională este de 16%, a precizat Alexandru Rafila.