Șoc pentru Margherita de la Clejani. I-au vandalizat magazinul de pe Calea Victoriei

Margherita de la Clejani a avut parte de un șoc în momentul în care și-a găsit magazinul vandalizat. Fiica Vioricăi și a lui Ioniță de la Clejani nu a știut cum să reacționeze în această situație, mai ales pentru că ea este convinsă că nu are dușmani sau persoane care să-i vrea răul.

I-au vandalizat magazinul Margheritei de la Clejani

Tânăra afaceristă de la Clejani și-a văzut magazinul de pe Calea Victoriei, vandalizat. Persoane necunoscute i-au scris cu spray-uri colorate pe geamul ușii de la intrarea în locație, dar și pe geamurile laterale. Deși a încercat să dea jos vopseaua, Margherita nu a reușit sub nicio formă.

Neavând ce altceva să facă, fiica Vioricăi și a lui Ioniță, le-a povestit prietenilor de pe Instagram pățania ei și s-a plâns că nu înțelege de ce i s-a întâmplat tocmai ei așa ceva.

Vreau să ştiu şi eu cum ar trebui să procedez în această situaţie, atunci când găsesc geamurile absolut vandalizate. Ce ar trebui să fac, care trebuie să fie atitudinea mea? Cum să mi se întâmple mie una ca asta şi mă întreb oare de ce? Nu am duşmani, nici prieteni. Cum am intrat aici am fost şocată!, a spus Margherita.

Video aici

 

Margherita de la Clejani s-a reprofilat

După o perioadă lungă în care s-a procupat de cariera muzicală, Margherita de la Clejani a decis că a venit vremea să se reprofileze. Tânăra a devenit pasionată de modă și haine și a pus bazele unei afaceri, reușind să-și deschidă un magazin pe Calea Victoriei din Capitală.

Marga a spus că este foarte încântată de afacerea ei mai ales că face ceea ce îi place, dar a precizat că muzica rămâne un hobby pentru ea. Pentru a deveni și mai bună în această branșă, Margherita a urmat niște cursuri pe fashion și design, iar acum este consultant fashion pentru bărbați.

Fiica Vioricăi și a lui Ioniță din Clejani a spus că îi place să petreacă mult timp în atelier, că are încredere în ea, în ceea ce știe și ce poate face.