Salariul minim ar putea ajunge la 3.000 de lei. Ce categorii de angajați sunt vizate

Salariul, pensiile și alocațiile reprezintă principalele interese ale românilor. Chiar dacă ne confruntăm în acest moment cu o criză sanitară care a afectat considerabil și partea economică, se pare că autoritățile vin cu vești bune pentru români. Astfel, un proiect de lege prevede mărirea salariului minim pe economie până la 3000 de lei.

Crește salariul minim

Guvernul a decis ca, de la 1 ianuarie, salariul minim pe economie să crească cu 11%, ceea ce înseamnă că românii urmează să primească cu 138 de lei în plus lunar. Aceasta nu este singura veste bună, pentru că un alt proiect de lege urmează a fi dezbătut în Parlament de urgență.

Astfel, angajații din anumite domenii de activitate ar putea primi luna un salariu minim chiar de 3000 de lei, după ce PSD a propus un proiect de lege în acest sens. Mai exact, românii care lucrează în sectorul agricol, piscicol ori în industria alimentară ar putea avea un venit minim brut de 3.000 de lei.

Mai mult, cei din agricultură, industrie alimentară și sectorul piscicol vor avea parte de aceleași avantaje ca cei din domeniul construcțiilor. Astfel, în viitor, vor fi și ei scutiți de plata impozitului de salariu și li se vor atribui reducerea impozitului din CAS și eliminarea impozitului pe CASS. Anunțul oficial a fost făcut de către reprezentantul unei Comisii importante de la noi din țară.

„În urma dezbaterilor pe care le-am inițiat acum două luni, am convenit să depunem un proiect de lege care să garanteze salariul minim brut în plată pentru sectorul agricol, sectorul piscicol și industria alimentară la nivelul de 3.000 de lei, concomitent cu acordarea facilităților fiscale, așa cum e cazul celor din construcții, adică zero impozit pe salariu, reducerea impozitului din CAS și eliminarea impozitului pe CASS”, anunță Adrian Chesnoiu, președintele Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice din Camera Deputaților.

Creșterea salariului aduce beneficii

Adrian Chesnoiu consideră că acest proiect trebuie dezbătut de urgență, pentru că numărul angajaților din acest domeniu oricum este unul extrem de mic și oamenii continuă să plece din cauza salariilor prea mici.

Astfel, dacă salariul minim crește, angajații nu vor mai avea tendința să plece în străinătate, unde veniturile sunt mult mai mari. Dacă forța de muncă scade tot mai mult, președintele spune că vom avea probleme în ceea ce privește asigurarea hranei.