S-a aflat când se termina războiul, Putin va înceta atacul Ucrainei

Papa Francisc a declarat că premierul ungar Viktor Orban i-a spus, atunci când s-au întâlnit la sfârșitul lunii aprilie, că președintele rus Vladimir Putin intenționează să pună capăt invaziei din Ucraina pe 9 mai – Ziua Victoriei în Rusia. Papa a făcut aceste comentarii pentru ziarul italian Corriere della Sera într-un interviu publicat marți, transmite CNN.

“Orban, când l-am întâlnit, mi-a spus că rușii au un plan, că totul se va termina pe 9 mai”, a declarat Papa Francisc.

“Acest lucru ar explica și viteza escaladării din aceste zile. Pentru că acum nu este vorba doar de Donbas, ci și de Crimeea, de Odesa, de a lua Ucrainei portul de la Marea Neagră, de tot. Nu există suficientă voință pentru pace”, a spus Papa. “Sunt pesimist, dar trebuie să facem toate gesturile posibile pentru a opri războiul”.

Papa Francisc dorește să vorbească cu liderul de la Kremlin
Papa Francisc a repetat declarațiile anterioare potrivit cărora este pregătit să călătorească la Moscova pentru a se întâlni cu Putin și a comparat războiul din Ucraina cu genocidul din Rwanda.

“Nu am primit încă un răspuns și insistăm în continuare, chiar dacă mă tem că Putin nu poate și nu dorește să aibă această întâlnire chiar acum. Dar atâta brutalitate, cum să nu o oprești? Acum 25 de ani am trăit același lucru cu Rwanda”, a spus Papa Francisc.