Rusia respinge ferm acuzația Ursulei von der Leyen: „Rusia este un furnizor de energie de încredere şi nu se angajează în şantaj”

Kremlinul respinge acuzaţia formulată de preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, potrivit căreia Rusia foloseşte aprovizionarea cu gaze naturale ca instrument de şantaj, după ce gigantul energetic rus Gazprom a oprit exporturile de gaze către Polonia şi Bulgaria, relatează The Guardian, conform news.ro.

Rusia este un furnizor de energie de încredere şi nu se angajează în şantaj, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului.

El a refuzat să spună câte ţări au acceptat să treacă la sistemul de plată a livrărilor de gaze naturale în ruble, în conformitate cu un decret emis în luna martie de preşedintele rus Vladimir Putin.

Separat, premierul ceh, Petr Fiala, a afirmat că nu există semnale sau informaţii cu privire la vreo întrerupere a furnizării de gaze din Rusia în Republica Cehă.

Fiala a mai spus că Republica Cehă, care este aproape 100% dependentă de gazele provenite din Rusia, trebuie să fie pregătită pentru orice scenariu.

Ursula von der Leyen, preşedinta Comisiei Europene, a condamnat Rusia pentru că a încercat să ”şantajeze” Europa. În plus, von der Leyen a calificat decizia Gazprom drept ”nejustificată şi inacceptabilă”, şi a dat asigurări că Uniunea Europeană (UE) a elaborat planuri de urgenţă pentru astfel de scenarii şi colaborează cu statele membre şi alţi parteneri internaţionali să asigure fluxuri alternative, precum şi securitatea aprovizionării cu energie.

”Anunţul făcut de Gazprom că opreşte unilateral livrarea de gaze către clienţii din Europa este încă o încercare a Rusiei de a folosi gazul ca instrument de şantaj”, a afirmat von der Leyen.

”Este nejustificat şi inacceptabil. Şi arată încă o dată caracterul îndoielnic al Rusiei ca furnizor de gaze”, a continuat ea.

sursa