Rusia, declarație halucinantă: în cazul unui razboi nuclear toate țările NATO dispar în cateva minute

Șeful agenției spațiale ruse Roskomos, Dmitri Rogozin, a declarat că, în cazul unui război nuclear, Rusia va distruge țările NATO în jumătate de oră, informează publicația poloneză Rzeczpospolita, care citează profilul de telegram al oficialului rus.

Rogozin a dat asigurări că distrugerea țărilor NATO în cazul unui război nuclear va dura puțin timp, doar 30 de minute, dar Rusia nu poate permite un astfel de război, „deoarece consecințele schimbului de rachete nucleare vor afecta starea Pământului nostru”.

Șeful Roscosmos a adăugat că războiul, pe care Putin l-a numit „operațiune militară specială”, a depășit „cu mult sensul și geografia sa inițială” și l-a numit „un război pentru adevăr și dreptul Rusiei de a exista ca stat unic și independent”.

Rogozin a mai declarat că țările NATO se află în război cu Rusia. „Alianța nu a anunțat-o, dar este evidentă pentru toată lumea”, a spus el.

Anterior, șeful Roskomos a anunțat că agenția va părăsi Stația Spațială Internațională – iar această decizie a fost deja confirmată.

El a adăugat că restabilirea „relațiilor normale între partenerii de pe Stația Spațială Internațională și alte proiecte comune este posibilă numai cu ridicarea completă și necondiționată a sancțiunilor ilegale” impuse Rusiei.