Roxana Vancea s-a pozat cu burta la vedere, în luna a cincea de sarcină. Vedeta se mândrește cu silueta ei

În luna mai, Roxana Vancea a anunțat că e însărcinată cu primul copil. Vedeta abia așteaptă să devină mamă, dar până atunci se bucură de vacanțe, dar și de silueta ei. Într-o postare recentă pe Instagram, s-a mândrit cu burtica sa.

Vedeta este în luna a cincea de sarcină, mai exact în săptămâna cu numărul 25. Cu această ocazie, Roxana Vancea s-a fotografiat și le-a arătat fanilor burtica de gravidă. Sarcina abia i se observă, nu s-a îngrășat. Într-un interviu de acum ceva vreme spunea că doar două kilograme a luat în greutate de când a aflat că e însărcinată.

Pentru cancan.ro, Roxana Vancea a dezvăluit că viața ei nu s-a schimbat prea mult de când a aflat că e însărcinată. „Încerc să-mi păstrez rutina de până acum, să fiu în continuare energică, să profit de perioada asta în care burtica nu e mare și mai pot face multe activități cu Milan (n.r. fiul soțului ei) și cam atât. (…) Nu am nicio poftă, dar mănânc mai mult decât mâncam înainte.

Nu am poftă de ceva anume. Mănânc foarte multe fructe în perioada asta, pentru că am renunțat la dulciuri. Sunt deja mămică pentru Milan, deci nu mai e nimic nou pentru mine. Petrec cinci zile pe săptămână cu el. Sunt convinsă că o să fie greu, dar sunt pregătită pentru tot ce urmează.

Sper să fiu o mamă relaxată, cool, să fiu prietena cea mai bună a copiilor mei și mai ales partenera lor de joacă. Nu știu dacă mă va ajuta cineva. Mama și soacra mea își doresc să mă ajute și știu că mă pot baza oricând pe ele, dar vreau să apelez la ele doar dacă nu mă voi descurca”, a spus Roxana Vancea.