Roxana Vancea, în ultimul trimestru de sarcină. „Am 52 de kilograme, dintre care peste 2 kilograme are bebelușul”

Roxana Vancea, în vârstă de 31 de ani, va deveni în curând pentru prima oară mamă. Vedeta a realizat și o ședință foto alături de soțul ei și de micuțul Milan, băiatul acestuia.

Vedeta se află în ultimul trimestru de sarcină, însă nici măcar nu pare gravidă.

Antrenoarea de fitness a declarat că s-a îngrășat doar 5 kilograme, iar în timpul sarcinii și-a făcut toate poftele. Roxana Vancea arată mai bine ca niciodată.

„Nu mă simt însărcinată, n-am simțit până acum, sper să nu simt nici în astea trei săptămâni pe care le mai am. Aveam vreo 60 de centimetri în talie înainte de a rămâne însărcinată, acum am 85 de centimetri, la 35 de săptămâni.

Am mâncat, dar deloc dulciuri. Am pus doar cinci kilograme, am 52 de kilograme acum, dintre care peste 2 kilograme are bebelușul.

Am cumparat chestii pentru bebe. Nu am emoții sunt mai mult curioasă, dar mama și soacra abia așteaptă să nasc să mă ajute”, a declarat Roxana Vancea, potrivit Click.