Reacția Oanei Roman, după ce Serghei Mizil a jignit-o la TV: „Foarte urât ce a zis”

Serghei Mizil a avut un derapaj neașteptat la adresa Oanei Roman și a jignit-o în emisiunea lui Cătălin Măruță. Fiica lui Petre Roman a fost anunțată despre această întâmplare și a reacționat.

Vineri, 26 noiembrie, Serghei Mizil a fost invitat în emisiunea lui Cătălin Măruță la jocul „Sosurile iuți”, unde a răspuns întrebărilor special făcute pentru această rubrică.

Regulile sunt simple: răspunzi și citești întrebarea, iar dacă nu vrei să se citească întrebarea trebuie să mănânci picant. Invitatul lui Cătălin Măruță a fost pus să aleagă cu cine ar rămâne pe o insulă pustie dacă ar veni Sfârșitul Lumii. Acesta a avut de ales între Adriana Bahmuțeanu, Oana Roman și Oana Lis. „Cu Adriana Bahmuțeanu, fără niciun pic de ezitare, că Oana Roman mă mânca.

Punea muștar pe mine și mă alerga toata insula”, a spus Serghei Mizil, iar Cătălin Măruță a reacționat imediat: „Hai, măi, Serghei, cum să zici așa ceva?!”. Nu este prima dată când fosta prezentatoare TV este ținta glumelor răutăcioase din partea altor vedete, însă nu mai dă importanță răutăților venite la adresa ei.

Pe una dintre rețelele de socializare, Oana Roman a fost anunțată despre derapajul lui Serghei Mizil și că a jignit-o la PRO TV, iar ea a reacționat imediat. „Foarte urât ce a zis Serghei în emisiune la Măruță. Chiar nu își avea locul acel comentariu deplasat”, a fost mesajul unei admiratoare de-ale Oanei Roman. „Habar n-am despre ce vorbești și nici nu mă interesează.

Pe mine de alții nu mă interesează. Dacă pe alții îi interesează despre mine înseamnă că nu sunt deloc nesemnificativă”, a răspuns fiica lui Petre Roman.

Oana Roman, furioasă din cauza blocajului în trafic Vedeta a plecat ieri la munte împreună cu iubitul ei și fiica lor, dar și alături de câțiva prieteni. Oana Roman a fost enervată la culme când a stat în trafic din cauza unui blocaj.

Ea a răbufnit pe Internet și a considerat că a fost vina polițiștilor de la rutieră, care nu au fost stăpâni pe situație. „Ferească Dumnezeu… e coloană, stăm de două ore în șir și ei opresc circulația să treacă două mașini.

Atât îi duce capul. De aia e coloană interminabilă pentru doi deștepți care stau și încurcă tot pentru că sunt incapabili să gândească”, a spus Oana Roman foarte furioasă.