Putin a luat deja decizia! Vestea a venit chiar acum: și-a retras trupele complet

Războiul continuă în Ucraina și situația este din ce în ce mai dificilă. După mai bine de șase săptămâni de bombardamente, cele două state care se luptă nu au reușit să cadă la o înțelegere. Se pare, însă, că Putin a luat o decizie radicală acum: și-a retras complet trupele dintr-o zonă importantă.

S-au retras trupele rusești din nord

O veste bună vine astăzi pentru Ucraina, în contextul bombardamentelor care continuă de mai bine de șase săptămâni. Ministerul Apărării din Marea Britanie precizează că Rusia și-a retras trupele complet din nordul Ucrainei, spre Belarus și Rusia.

Vestea rea este, însă, că trupele nu pleacă definitiv din țară, ci se îndreaptă către Sudul Ucrainei, unde se pregătesc de noi explozii. Mai exact, o parte dintre trupele care pleacă din regiunea Sumî se îndreaptă către est, pentru a lupta în Donbas.

Ministerul britanic susține că următoarea invazia ar putea avea loc chiar peste o săptămână, pentru că trupele au suferit multe pierderi și trebuie să se reaprovizioneze. Astfel, rușii ar urma să ajungă în Donbas peste câteva zile bune, conform autoritățile britanice.

Zona tot nu este sigură

Șeful administraţiei regionale, Dmitri Jiviţki, a făcut o postare pe contul lui oficial de Facebook prin care a anunțat și el că trupele ruse au părăsit regiunea Sumî din nord-estul Ucrainei. Acesta i-a asigurat pe locuitori că zona este liberă și nu mai există niciun militar rus.

Totuși, le-a cerut oamenilor să fie atenți și să se protejeze, pentru că zona nu este complet sigură. Cei de acolo ar mai putea auzi explozii, însă ele vor proveni de la muniţiile lăsate în urmă. Oficialul a asigurat că acestea vor fi neutralizate în curând de specialiști.

De asemenea, sunt multe mine implementate în zonă și oficialul a făcut un avertisment important. Astfel, locuitorii ucraineni sunt rugați să nu conducă pe marginea şoselei, să nu meargă pe cărări în pădure și de asemenea, să nu se apropie de echipamente militare distruse.