Provocările fizice și psihice au avut efecte asupra lui Mihai Petre, la „Asia Express” sezonul 4. „Elwira nu știa ce e cu mine”

Mihai Petre și soția sa, Elwira, au pornit pe „Drumul Împăraților” convinși fiind că experiența celui mai dur reality-show poate ascunde multe situații-limită. Și nu s-au înșelat. Asia Express, ce revine la Antena 1 din 18 septembrie, i-a scos pe cei doi din zona de confort, iar în cazul lui Mihai, adrenalina competiției și-a spus cuvântul.

Pentru celebrul dansator, cursa pare că nu se mai termină, acesta mărturisind că de nenumărate ori a visat că se află într-o nouă misiune contra cronometru. Provocările fizice și psihice au avut efecte asupra lui Mihai Petre, iar probele dificile pe care le-a înfruntat zi de zi la „Asia Express” au continuat și seara, după culcare. Atât pe parcursul filmărilor sezonului 4, după o zi istovitoare în cursă, cât și după întoarcerea în țară, simbolul care i-a apărut cel mai des în vise vedetei a rămas același: plicul roșu cu instrucțiuni.

„Mi s-a întâmplat să mă trezesc într-o noapte, să mă ridic în fund în pat și să caut plicul cu următoarele instrucțiuni sub perne și sub plapumă. Elwira nu știa ce e cu mine, mă tot întreba ce fac, iar eu îi repetam că am de găsit plicul pentru o nouă misiune”, a declarat acesta.

Mihai Petre și Elwira au fost profund marcați de cursa „Asia Express”, cei doi mărturisind că au fost puternic loviți de realitate de nenumărate ori pe parcursul acestei experiențe. Cum se va difuza „Asia Express” Cum s-a descurcat cuplul cu un dolar pe zi, fără cazare, transport sau mâncare, telespectatorii Antenei 1 pot vedea începând cu 18 septembrie. Marea premieră a sezonului 4 „Asia Express” va fi difuzată în 5 ediții consecutive și poate fi urmărită la Antena 1 sâmbătă și duminică, 18 și 19 septembrie, de la 20:00 și luni, marți și miercuri, 20,21 și 22 septembrie, de la 20:30.

Cine sunt concurenții Mihai și Elwira Petre, Lidia Buble și sora ei, Estera, Connect-R și Shift, Patrizia Paglieri și fiul ei, Francesco, Cosmin Natanticu și soția lui, Eliza, Alexandra Ungureanu alături de mama ei, Cuza și Emy de la Noaptea Târziu, Adriana Trandafir și fiica ei, Maria Speranța, și Lorelei și Zarug, două nume celebre în zona de digital, sunt cele 9 perechi dornice de aventură și adrenalină în cel de-al patrulea sezon al celui mai dur reality-show.