Povești din spitalele României, spuse de medici: „Fiica bolnavă de Covid a lăsat patul de la ATI mamei. Ambele au murit”

Medicii din spitalele din România, care îngrijesc pacienți cu Covid-19, au spus public povești și situații cu care s-au confruntat în ultimele luni de pandemie, în cadrul Maratonului Informării. Evenimentul care a avut loc sâmbătă în Capitală a fost menit să vină cu informații și explicații specializate privind vaccinarea și infectarea cu coronavirus. Șeful secției de terapie Intensivă de la Spitalul Colțea a relatat cum fiica unei asistente medicale a unității medicale a murit de Covid, urmată la scurt timp de mamă. „Revelionul îl vor sărbători doar cei care vor supraviețui. Cei care vor un nou an trebuie să aibă grijă să supraviețuiască”, este și mesajul dur transmis de medicul Cătălin Apostolescu, managerul Institutului de Boli Infecțioase Matei Balș. 

Managerul Institutului Marius Nasta, medicul pneumolog Beatrice Mahler, a spus, sâmbătă, la Maratonul Informării, că oamenii trebuie să știe că din spitale,  chiar dacă situația este extrem de gravă, cu paturi pe hol și chiar dacă personalul medical este obosit, mulți pacienți sunt tratați, salvați și se externează.

„În spitale se moare de Covid pentru că se ajunge foarte târziu”

„Foarte mulți pacienți se externează însănătoșiți. La nivelul Institutului Marius Nasta, unde avem 100 de pacienți COVID, avem 10 – 14 externări pe zi, cu pacienți care merg acasă sănătoși sau însănătoșiți cu foarte mic necesar de oxigen. E un lucru bun pe care trebuie să îl transmitem. În spitale, în acest moment, din păcate, se moare de COVID doar pentru că se ajunge foarte târziu, doar pentru că nu am aplicat tratamentul profilactic pe care îl avem, adică vaccinul, și pentru că încă (…) nu avem toate tratamentele noi, care sunt, însă, în faza 3 de testare sau unele deja sunt disponibile sau vor fi dispopnibile în curând”, a precizat, sâmbătă, Beatrice Mahler.

La rândul său, medicul Cătălin Apostolescu, managerul Institutului de Boli Infecțioase Matei Balș, se declară pesimist în ceea ce privește evoluția pandemiei în perioada imediat următoare.

„Revelionul îl vor sărbători doar cei care vor supraviețui. Cei care vor un nou an trebuie să aibă grijă să supraviețuiască”, a fost mesajul dur transmis de medicul Apostolescu, la Maratonul Informării, scrie Mediafax.

„Sunt familii întregi care mor”

Și dr. Letiția Coriu, șeful secției de terapie Intensivă de la Spitalul Colțea, a participat la dezbaterea găzduită de eveniment. A dat exemplul a două femei, mamă și fiică, decedate după ce s-au infectat cu Covid-19. Prima a murit fiica, iar pe patul de Terapie Intensivă a ajuns, apoi, mama, asistentă medicală la Colțea. Amândouă au decedat, iar soțul asistentei nu și-a putut înmormânta fiica și soția, pentru că și el avea COVID-19.

„Sunt familii întregi care mor. Am avut angajata spitalului, care avea doar obezitate, care nu s-a vaccinat și care lucra la unul dintre compartimentele spitalului. Întâi s-a îmbolnăvit fata, de 37 de ani, am tras de ea cu tot ce s-a putut, dar a murit. Apoi a intrat pe același pat mama. Ventilate mecanic amândouă multe zile. A murit și mama. Aflat tot în perioada de contagiozitate, tatăl practic nu a putut să le înmormânteze pe niciuna din ele, conform regulilor”, a povestit medicul.

Aceasta spune că mulți dintre cei care ajung la spital în această perioadă sunt pacienți tineri, care nu poartă mască, nu ascultă sfatul medicilor.

„Sunt persoane tinere care ne-au murit. Foarte puțini oameni tineri au supraviețuit în acest val. Și au supraviețuit cei care au avut voință puternică. Majoritatea oamenilor cu COVID au depresii severe. Am fost nevoiți să chemăm psihiatrul de foarte multe ori și deja avem obiceiul de a le da antidepresive de la început, pentru că altfel nu luptă, nu comunică cu kinetoterapeutul (…), nu au voință să treacă în ziua următoare, să stea pe burtă cu mască. Antivacciniștii majoritari care au venit la noi în secție, neavând încredere în noi, nu acceptă masca, vor să plece acasă. Am avut pacient doar cu obezitate, tânăr, care s-a prezentat la Spitalul Floreasca și a plecat de acolo cu 70% saturație, pentru că se baza pe un concentrator acasă. S-a întors la noi, cu intervenții, cu plânsete, că este în salvare și nu are unde să îl ducă. Și la noi, culmea, după ce s-a văzut pus pe non-invaziv, a spus că el trebuie să plece, că nu mai suportă și are dispozitivele la domiciliu, nu mai trebuie să stea ân spital. Avem femei tinere, cu diverse comorbidități care nu s-au descoperit până la momentul COVID, ci în momentul în care au făcut COVID, pentru că aceste comorbidități cu imunitate scăzută pot să ducă către un COVID sever”, a mai spuns dr. Letiția Coriu.

„Maratonul Informării” este un eveniment dedicat sprijinului populaţiei în realizarea unei alegeri informate în privinţa vaccinării împotriva COVID-19, organizat de Colegiul Medicilor din Municipiul Bucureşti, alături de Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19.