Povestea tristă a Emiliei, văduva din Vaslui căreia i se șterge memoria în fiecare dimineață

31 de ani, a crescut singură şase copii. Cu locuinţa Emiliei e o poveste mai lungă, care începe acum 20 de ani, cu un accident. Emilia şi soţul ei mânau căruţa cu doi cai pe şosea. Un camion a intrat pe contrasens şi i-a lovit în plin. Soţul a fost proiectat într-un copac, a scăpat cu nişte fracturi. Caii au murit. Emiliei i-au adunat creierii în batic nişte martori la accident. Au dus-o repejor la spital. Mintea ei n-a mai fost la fel după asta.

Memoria Emiliei se formatează la sfârşitul fiecărei zile, ca un hard-disk care trebuie scris din nou dimineaţa. Pentru ritualurile cotidiene, spălat, îmbrăcat, pus masa, pus oala de noapte, femeia are nevoie de ajutor. Când soţul ei a murit, acum câţiva ani, Emilia s-a trezit singură pe lume şi fără adăpost. Casa din Bogdăneşti, unde locuise, a fost împărţită între neamurile soţului. Iar pe Emilia au trimis-o în satul ei, în Gara Banca, unde a fost pasată de la o rudă la alta.

Toată averea ei era un pat, pe care-l căra după ea prin toate odăile unde era găzduită. La un moment dat, un nepot i-a furat şi mobila asta şi a transformat-o în lemn de foc, la stână. În cele din urmă, Emilia s-a aciuat, cu voia moştenitorilor proprietari, într-o coşmelie care stă să cadă, cu o singură cameră şi fără uşă, dar cu un mare avantaj: e aproape de casa surorii Catrina. Iar acum îşi petrece zilele stând ghemuită, la soare, lângă uşa care nu există, uitându-se la lume pe deasupra unui val albastru de stânjenei.

Sursa: Libertatea.ro