PEPE S-A ÎNTÂLNIT CU RALUCA PASCU. MOTIVUL PENTRU CARE CEI DOI AU DAT LA PACE

În urmă cu câteva luni, Pepe șoca opinia publică, atunci când mărturisea că el și mama celor două fetițe ale sale, Raluca Pascu, vor divorța. Despărțirea celor doi a ținut prima pagină a publicațiilor mondene multă vreme, însă, timpul le rezolvă pe toate și lucrurile s-au așezat.

Chiar dacă au divorțat, Pepe și Raluca Pascu trebuie să se revadă, deoarece sunt părinți și de dragul lor trebuie să se înțeleagă. Astăzi aceștia s-au reîntâlnit deoarece fiica lor cea mică a absolvit grădinița.

Pentru micuța Rosa astăzi a fost o zi importantă, iar părinții au fost alături de ea, amândoi fiind extrem de mândri de minunea lor. Chiar Pepe a surprins-o pe fetița lui într-o fotografie alături de Raluca Pascu, mama ei, dar și doamna educatoare, iar bineînțeles cântărețul i-a dat tag și fostei sale soții în fotografie pentru a putea și ea să reposteze imaginea pe pagina sa de Instagram.

Pepe și-a găsit ferirea în brațele Yasminei Ody

Pepe a intrat în noua relație precaut și a lăsat timpul să decidă dacă relația cu Yasmine este una potrivită. Timpul a trecut, iar lucrurile par să meargă cât se poate de bine. Tânăra s-a integrat perfect în viața artistului, i-a cunoscut cele două fetițe și a devenit partenera sa oficială.

Deși preferă să ia lucrurile pas cu pas, Pepe este cât se poate de deschis în fața unei noi povești de dragoste. Artistul a declarat că își dorește să se căsătorească din nou și să devină pentru a treia oară tătic, iar Yasmine pare că este femeia alături de care va face toate aceste lucruri.