O priveliște cum nu ai mai văzut! Doi soți din Satu-Mare și-au creat o grădină curcubeu

Doi bătrâni din Satu-Mare sunt principalul obiectiv de atracție din localitatea lor. Oricine trece pe strada Bradului le poate găsi cu ușurință casa, datorită grădinii lor, amenajată într-un mod special. Soții au reinterpretat ”Coloana Infinitului” din cutii de bere sau ghivece de flori, din cizme.

O priveliște cum nu ai mai văzut! Doi soți din Satu-Mare și-au creat o grădină curcubeu

Soții Lăpuște din Satu Mare au venit cu o idee genială pe timp de pandemie. Au decis amenajarea grădinii lor în stil kitstch. Au făcut mai multe reinterpretări, din obiecte la îndemână. Vecinii sunt impresionați de ceea ce văd, de pe stradă, în grădină: o cadă de baie în loc de piscină, cizme vechi pe post de ghiveci, ”Coloana Infinitului” făcută din cutii de bere, șezlong-uri și umbrele. De asemenea, dintr-un butoi, a făcut fântână artizanală.

Cel care luat inițiativă în amenajare a fost domnul Lăpuște, care timp de patru decenii a lucrat ca electrician. „Am fost în pandemie și nu am avut ce face. Am făcut terasa, gardul, prima dată, era fântâna acolo. Și am spart-o și mi s-a părut că nu arată bine o casă fără fântână și dintr-un butoi de 200 de litri am făcut o fântână artizanală. Aici, dacă nu este ștrand în Satu Mare, mi-am pus o cadă. Și când e apa caldă, fac baie acolo. Aici, mă spăl pe picioare. De la second-hand am luat păpușile astea, am fost de trei ori până la Recea și am adus câteva plase”, explică domnul Lăpuște.

 

Pe lângă toate acestea, domnul Lăpuște, nenea Mihai, a devenit și colecționar de cutii de bere. A adunat 600 de cutii de bere, pe care le-a expus, cu grijă, în toate colțurile grădinii sale, la care a lucrat timp de doi ani. Spune că nu s-a inspirat de la nimeni cu ideea. „Mie mi-a venit așa, în cap. Nu m-am interesat de la nimeni. Coloana infinitului de bere. Amu’ s-a decolorat, că e de doi ani”, a mai declarat bărbatul.

Soția, doamna Lăpuște, este și ea încântată de ideea domnului Mihai, care a mai fost ajutat de fiul și nepotul său să-și pună în aplicare ideea. „Băiatul cu nepotul l-au ajutat la gard, când a făcut gardul, dar așa, la astea, nu, că el făcea”, spune soția, Viorica Lăpuște.

„Nu aveau ei răbdare să facă ca mine!”, spune mândru pensionarul.

Vecinii sunt impresionați de grădina bătrânilor

Vecinii spun că au mai văzut doar peste hotare o așa grădină superbă.

„Îi super, am mai văzut în străinătate, deci e o atracție foarte specială. Eu îs surprins”, spune unul dintre ei. „Ar trebui mai mulți cetățeani să ia inițiativa”, adaugă un tânăr vecin.