Nor toxic peste România. Profesorul de Fizică, Silviu Gurlui trage un semnal de alarmă

Un nor toxic va ajunge în România în seara zilei de duminică, 26 septembrie. Norul vine dinspre vulcanul din insula spaniolă La Palma și va intra în țara noastră prin partea de vest, pe la Timișoara, ca mai apoi să se extinsă în toată țara până luni, 27 septembrie, seara.

România sub norul de particule de la vulcanul din La Palma

Profesorul de Fizică, Silviu Gurlui a explicat că în țara noastră va ajunge un nor de particule și compuși chimici rezultați de la explozia vulcanului Cumbre Vieja situat pe insula spaniolă La Palma.

Potrivit acestuia, norul de dioxid de sulf va intra în țara noastră prin vest și până luni seara se va extinde peste întreg teritoriul țării, asta dacă nu vor apărea alte evoluții. Acest nor ar putea produce efecte pe termen lung asupra climei, spune profesorul Gurlui care a vorbit și despre evoluția vulcanului Cumbre Vieja din La Palma.

Este un fenomen extrem de violent, care după primele estimări și după modelele dezvoltate în prezent, pare că ar putea să se întindă măcar pentru două-trei luni de acum înainte, a declarat Silviu Gurlui la Digi 24.

După erupția vulcanului, în aer au fost împrăștiate cantități mari de cenușă, iar în atmosferă au ajuns gaze toxice cum sunt clorul și bromul care prin interacțiunea cu alți compuși care se găsesc în atmosferă, pot reduce stratul de ozon la înălțimi foarte mari.

Vulcanul din insula La Palma a intrat în cea mai explozivă fază

În doar șase zile, vulcanul Cumbre Vieja, a expulzat mii de tone de lavă. Au fost distruse sute de case, iar aproximativ 6.000 de persoane au fost evacuate și transportate în locuri sigure.

Mulți dintre localnici nici măcar  nu s-au mai putut întoarce să-și recupereze bunurile, din cauza evoluției fulminante a exploziei.

Aeroportul din zonă a fost închis din cauza acumulării de cenușă. Din fericire nu au fost raportate persoane decedate, însă mii de oameni sunt în pericol de a-și pierde locul de muncă după ce 15% din recolta de banane de pe insula La Palma au fost afectate.