Mugur Mihăescu a câștigat milioane de euro la „Vacanța Mare”. A spus cum a cheltuit banii. „Ne-am făcut visele”

Mugur Mihăescu a fost invitatul lui Denise Rifai în emisiunea ei de la Kanal D. Actorul în vârstă de 54 de ani a făcut dezvăluiri atât despre viața sa personală, cât și despre cea profesională. Prezentatoarea nu a evitat să-l întrebe și despre cel mai reușit proiect din viața lui, despre „Vacanța Mare”. Mugur Mihăescu e unul dintre cei mai cunoscuți și talentați actori de comedie din România, de numele căruia se leagă proiectul „Vacanța Mare”, dar și personajul Garcea. Așadar, în emisiunea „40 de întrebări cu Denise Rifai”, acesta a fost întrebat direct: „Câte milioane de euro v-a adus în conturi «Vacanța Mare?»”.

mugur-mihaescu-bani-la-vacanta-mare-4

„Dacă nu ne-am făcut un scop din bani, au venit” El a mărturisit că a câștigat milioane de euro, dar și că a cheltuit la fel de mult. Și-a îndeplinit toate visurile pe care le avea la vremea respectivă, pe la aproape 40 de ani. „Destule, multe, nu mai știu. Dacă nu ne-am făcut un scop din bani, au venit. Cum îi număram, îi și cheltuiam. Pentru ce faci bani, ca să îi iei cu tine în mormânt? Ce faci? Îți construiești o casă să-ți placă, ne-am făcut visele alea cum erau pe la 35 de ani, cu mașini, cum vezi pe fiecare că are. Urmați-vă, frate, visul. Trăiți-vă viața, că rămâneți cu amintirile. Banii? Pune-i în circulație, să se ducă. Clar că la un moment dat trebuie să te gândești la zile negre, să mai pui ceva deoparte, dar am câștigat cât am dăruit, pentru că reclamele vândute pe perioada «Vacanța Mare» au generat zeci de milioane de euro. N-aveam de ce să nu facem bani.

E adevărat că e o rușine să fii sărac într-o țară bogată. De ce să fii sărac? Poate dacă nu vrei și nu muncești. Dacă poți pe urmă să întorci în societate ce ai produs, să te implici, foarte bine. Dacă nu poți, stabilește-te în altă parte. Eu am ales să rămân aici, cu bune și cu rele, așa cum am putut. Aici m-am născut și nu pot să plec să trăiesc în altă țară. M-a bătut gândul de o mie de ori, dar n-am putut să fac pasul ăsta”, a spus actorul, conform wowbiz.ro.

E și om de afaceri În vârstă de 54 de ani, Mugur Mihăescu e un actor foarte apreciat, scenarist, om de afaceri. Nu a ezitat să intre în politică, iar în ultima perioadă a fost extrem de vocal pe scena publică, în legătură cu anumite restricții impuse de autorități pe fondul pandemiei. Recent, Libertatea a făcut un experiment jurnalistic în localurile din București unde este obligatoriu accesul pe baza certificatului verde. Jurnaliștii au făcut un popas la restaurantul lui Mugur Mihăescu. Chelnerii nu poartă mască, iar de certificat verde nu poate fi vorba.