Monica Bârlădeanu a dezvăluit ce trucuri de frumusețe are. „E de la mama și o fac acasă”

Monica Bârlădeanu are 42 de ani și se menține într-o formă de invidiat. Actrița din serialul „Vlad”, difuzat la Pro TV, are un stil de viață sănătos și câteva trucuri de frumusețe pe care le urmează de ani de zile cu sfințenie. „Am foarte multe reţete de măşti, de exemplu o mască pentru oprirea căderii părului.

E  cea mai eficientă pe care eu am încercat-o vreodată şi care e de la mama şi o fac acasă. Este o mască cu ulei de ricin, gălbenuş de ou şi o linguriţă de miere. Crede-mă, funcţionează, nu există nicio rată de eroare cu această mască!”, a declarat Monica Bârlădeanu pentru Click!

Monica Bârlădeanu a dezvăluit ce trucuri de frumusețe are. „E de la mama și o fac acasă”

Pentru a se menține în formă, Monica Bârlădeanu slăbește cu dieta hiperproteică. „În cazul meu funcţionează cel mai bine dieta hiperproteică, însă m-aş feri s-o detaliez, pentru că fiecare corp e diferit.

În momentul în care cineva se decide să urmeze o dietă, ar trebui să consulte un nutriţionist”, a spus Monica Bârlădeanu recent. „Funcţionează regimul care înseamnă mâncat câte puţin din trei în trei ore”, a adăugat ea.