Mesajul transmis de Valentina Pelinel după trei ani de căsnicie cu Cristi Borcea. „În această zi ne uneam destinele”

Valentina Pelinel și Cristi Borcea trăiesc o frumoasă poveste de dragoste de mai mult timp. Cei doi s-au căsătorit în urmă cu trei ani și au împreună trei copii, un băiat și două fetițe.

„Cu 3 ani în urmă, în această zi, ne uneam destinele. Copleșită de emoții: Milan cu zâmbetul său, Indira și Rania cuminți în burtică și noi doi. Recunoscătoare pentru acești 3 ani minunați”, a scris Valentina Pelinel pe contul de socializare. În urmă cu câteva luni, omul de afaceri a surprins pe toată lumea, după ce a dezvăluit că el și soția lui se gândesc serios la un al patrulea copil. „Valentina mai vrea unul, pe al 10-lea, și gata! Doar cu Valentina.

Mesajul  transmis de Valentina Pelinel după trei ani de căsnicie cu Cristi Borcea. „În această zi ne uneam destinele”

Și-apoi gata. Pe final de carieră, oricine se retrage la carapace”,  a mărturisit Cristi Borcea, în cadrul unei emisiuni TV. Cristi Borcea are doi băieți și o fetiță cu prima soție, Mihaela. Patrick are 22 de ani, iar Melissa și Angelo sunt niște adolescenți de 17 ani. Cu a doua soție, Alina Vidican, Cristi Borcea a făcut un băiețel și o fetiță. George Alexandru are acum 8 ani, iar Gloria are 5 ani.

Cristi Borcea a avut o relație cu avocata Simona Dana Voiculescu din care a rezultat o fetiță, Andreina Carolyn Christine, care acum are 12 ani. Cristi Borcea este căsătorit în prezent cu Valentina Pelinel. Cei doi au un băiețel și fetițe gemene. Milan are 4 ani, iar gemenele Indira Maria și Rania Maria au aproape 2 ani.