Mesajul ascuns al serialului „Las Fierbinți”. Mihai Mărgineanu trage un semnal de alarmă: „Nu vă mai bateți nevestele”

„Las Fierbinți”, serialul preferat al românilor, are un mesaj ascuns, pe care chiar Mihai Mărgineanu l-a dezvăluit. Actorul din serialul românesc difuzat la PRO TV trage un semnal de alarmă și le spune bărbaților să nu mai fie violenți cu soțiile lor. Solistul Mihai Mărgineanu interpretează rolul lui Ardiles în serialul „Las Fierbinți”, de la PRO TV.

Artistul a dezvăluit pentru Playtech, unul dintre mesajele pe care el și colegii săi din serial îl transmit în mod constant fanilor acestei producții tv. „Nu știu câți dintre cei care se uită la serialul nostru au observat că în producția noastră cinematografică nu există pedepse.

Asta fiindcă nici în societatea românească nu se aplică. Ca atare, ne-am ferit de așa ceva, cu o singură mențiune, una notabilă. La noi, în «Las Fierbinți», doar nevestele sunt pedepsite. Adică bătute. Însă mesajul nostru trebuie înțeles exact pe dos: «Oameni buni, nu vă mai bateți femeile!»”, declară Mihai Mărgineanu pentru sursa mai sus menționată.

Actorul din „Las Fierbinți” susține că violența domestică se practică de foarte mult timp în rândul românilor, iar bărbații ar trebui să înțeleagă și să nu mai fie agresivi cu soțiile. Mihai Mărgineanu a subliniat că serialul din care face parte face un apel la stoparea violenței în familie. „Băi, tată, nu vă mai bateți nevestele!

Ăsta e unul dintre apelurile serialului. Iar dacă ar fi să împrumut ceva din personajul meu, aș spune că eu sunt în favoarea bătăii, sunt pentru bătaie, dacă ea ar avea și un rol educativ, să înțeleagă și femeia aia ceva. Dar nu are!”, spune Mihai Mărgineanu, pentru Playtech.ro.

ardiles-las-fierbinti-2