Mărturii cutremurătoare ale unui bolnav COVID, care a petrecut o lună la terapie intensivă: „Am văzut 50 de morți, pe puțin”

Mărturii cutremurătoare ale unui bărbat infectat cu COVID-19. A stat aproape o lună internat la terapie intensivă și a fost unul dintre puținii supraviețuitori. A câştigat lupta cu virusul, dar şi-a pierdut mama care a făcut accident vascular atunci când a aflat că este în stare gravă şi şansele lui de supravieţuire erau minime. Vă avertizăm, urmează detalii care vă pot afecta emoțional!

Florin Mojoiu s-a născut cu o deficiență locomotorie și credea că până la vârsta de 47 de ani, cât are acum, a experimentat toate bolile și greutățile. În martie însă, a avut parte de încercarea vieții, când a fost confirmat cu COVID-19. Totul a început cu câteva simptome de răceală pe care bărbatul le-a ignorat total. În numai câteva zile, abia mai putea să respire…

Florin Mojoiu: În primul rând, că am avut niște probleme respiratorii destul de pronunțate în sensul că nu respiram bine și expectoram cu sânge. Bineînțeles că am ezitat de principiu să mă duc la spital pentru că se știe de infecțiile intraspitalicești care există și am avut o ezitare.

Un prieten de-al lui, medic, l-a convins însă să meargă la spital. Era atât de grav încât avea nevoie urgentă de terapie intensivă. Nu era niciun pat liber însă, iar medicii l-au internat în izolatorul spitalului, o parte din unitatea de primiri urgențe în care se tratează pacienții în stare gravă.

Florin Mojoiu: Am văzut foarte multă agitație, oameni speriați, oameni care nu știau ce se va întâmpla cu ei, dezorientați, unii chiar temători. Apoi, după câteva zile de stat la izolator, nu mai știu exact, cred că 2 sau 3 zile, situația mea respiratorie s-a înrăutățit cu toate că fusesem pus pe oxign de prima dată și a trebuit să fiu pus pe aparate de ventilație mecanică și imediat cum s-a eliberat un loc la ATI am fost trecut acolo.

Era atât de grav încât nici medicii nu-i mai dădeau multe șanse de supraviețuire. Preotul spitalului chiar l-a spovedit și împărtășit de mai multe ori pe perioada internării. A stat aproape o lună la terapie intensivă și a văzut cum, rând pe rând, aproape toți cei care erau internați cu el pierdeau lupta cu virusul.

Florin Mojoiu: Și tot văzând așa cu o frecvență înspăimântătoare, vorbind foarte sincer. Deci văzând atâția morți cât de ușor trec de la viață la moarte m-am simțit copleșit, speriat. Am conștientizat foarte acut că cel mai improtant lucru pentru care trebuie să îi mulțumesc lui Dumnezeu este că îmi mai dă o zi. A trebuit să fac tot ce puteam, adică să mă gândesc la prietenii care m-au susținut prin online sau rugăciune, la mama pe care am lăsat-o speriată acasă și la Dumnezeu de maniera în care să-mi țin mintea ocupată și să nu aud… să mă izolez efectiv, să nu aud, să nu văd ce se întâmplă în jurul me, pentru că altfel cred că ar fi pus pe mine stăpânire panica, teama și toate sentimentele pur omenești pe care le un moment dat nu putem să le controlăm.

S-a vindecat… dar problemele lui nu s-au terminat acolo. Abia după ce a fost externat a aflat că mama lui a murit.

Florin Mojoiu: Eu am plecat pe 23 martie. La 5 zile după internarea mea a murit mama. Am conștientizat că ea s-a speriat atât de tare gândindu-se dacă voi scăpa sau nu, încât teama provocată de chestia asta a făcut-o să aibă un AVC.

Acum, nu poate decât să trăiască cu gândul că poate dacă s-ar fi vaccinat la timp nu ar fi ajuns în această situație.

Florin Mojoiu: Dacă știți că nu faceți față unui stres enorm și vă afectează ideea de a vedea morți, foarte mulți morți…
-Câți ați văzut?
-Nu știu așa… Estimativ, plus sau minus 50, pe puțin. Veți vedea oameni murind, veți auzi oameni văitându-se, cerând apă, exprimându-și durerea cum pot… Atunci grăbiți-vă și faceți inclusiv vaccinul!