Mamă cu depresie post-partum: ”Imediat ce am ajuns acasă cu bebelușul s-a instalat panica și neputința”

Conform Organizației Mondiale a Sănătății 13% din mame se confruntă cu depresia post-partum sau depresia postnatală. Iată un caz real.

Depresia post-partum nu este un moft ci o afecțiune serioasă ce poate pune în pericol atât viața mamei cât și a nou-născutului. Cert este că simptomele depresiei post-partum afectează grav calitatea vieții întregii familii. Despre cum se simte, am stat de vorbă cu A.M. o mamă care a experimentat depresia post-partum imediat după nașterea copilului ei, acum 13 ani.

CSÎD: Ce știați despre depresie post partum înainte să trăiți pe pielea dvs experiența?

A.M: Prea puține. Am născut în urmă cu 13 ani, se discută prea puțin despre ce înseamnă perioada care urmează nașterii. Citisem careva cărți, nu mă speria nimic.

Semne și simptome ale depresiei

CSÎD: În sarcină ați avut semne și simptome care să vă ducă cu gândul la depresie?

A.M.: Nici un fel de simptome. Poate pe final, în ultimele săptămâni când mă mișcam tot mai greu și copilul meu nu dădea semne că vrea să cunoască lumea, a început să apară o stare de nerăbdare amestecată cu melancolie. După cum eram înainte de sarcină.

CSÎD: Mai suferiseți vreodată de depresie?

A.M.: Am suferit din dragoste. Se pune? Nu, nu cred ca am suferit de depresie înainte.

CSÎD: Când s-a declanșat depresia post partum în cazul dvs?

A.M.: Imediat ce am ajuns acasă. S-a instalat panica și neputința. Și senzația că totul e greșit, că nu fac nimic bine.

CSÎD: Cum vă simțeați?

A.M.: Neputincioasă, depășită de tot ce trebuie să fac, foarte obosită, îngrijorată. Simțeam că mă sufoc.

Cum se simte o mamă cu depresie post-partum

CSÎD: Ce vă neliniștea?

A.M.: Faptul că nu sunt suficient de bună ca mamă pentru copilul căruia îi dădusem viață. Și faptul că nu simțeam deloc că îl iubesc. Si faptul ca nu reușeam să îl alăptez. Și îmi curgea sânge din sfârcuri. Și că nu semănam cu nicio fotografie de mama cu copil. Totul era anapoda și foarte greu.

”Nu făceam deosebirea între zi și noapte”

CSÎD: Cum vă descurcați cu nou-născutul?

A.M.: Din exterior părea că bine. Nu făceam deosebirea dintre noapte și zi. Nu mă odihneam deloc. Nu mâncam. Nu înțelegeam ce mi se întâmplă. Eram tot timpul pe pilot automat. Cumva, mă vedeam din exterior. Și nu îmi plăcea de mine nicicum. Nu îmi doream să lupt deloc. Și nu înțelegeam pentru că nu doream să accept dependența copilului de mine.

CSÎD: Cum era relația cu tatăl copilului?

A.M.: În regulă. Nu prea înțelegea nici el ce se întâmplă. Și toată furia și neputința mea se duceau spre el. Mai ales că el era liber. Iar eu eram consemnată la domiciliu.

Multe mame care au depresie post-partum nu au putere să ceară ajutor specializat

CSÎD: Cum ați realizat că aveți nevoie de ajutor?

A.M.: Când am început să nu îmi mai pot stăpâni lacrimile la o simplă întrebare ”ce faci?”.

CSÎD: La ce medic ați mers?

A.M.: Nu am mers la medic.

Muzica a făcut-o să se simtă mai bine

CSÎD: Ce tratatament ați urmat?

A.M.: Un tratament intuitiv. Înainte să nasc ascultam muzică. Weekendurile erau dedicate operelor preferate. Am renunțat la obicei după naștere. Și am greșit mult. Prima dată când am pus din nou muzică m-am trezit că fac pași de dans prin casă. Timizi. Dar ii făceam. Așa a ajuns fiul meu la 3 luni să doarmă ascultând te miri ce arie cu sonorul generos.

Și am început să mă spăl, să mă uit la copilul meu, să dorm de fiecare dată când apărea ocazia. Să mănânc, să nu mai ascult sfaturi pe care nu le ceream și oricum nu le puteam urma. Să merg timid la cumpărături. Fără copil. Să citesc. Să casc ochii la ce îmi plăcea înainte de naștere.

CSÎD: Ați făcut și psihoterapie?

A.M.: Am făcut psihoterapie după ce am ieșit din depresie.

Mamele trebuie să se iubească pe sine

CSÎD: Ce le sfătuiți pe mamele care trec prin astfel de stări să facă? Multe nu au putere să ceară ajutor?

A.M.: Nu cred că le pot da eu vreun sfat. Important este să se iubească pe ele însele și să nu uite de ele.