Lora și „Bere Gratis” au lansat piesa „La ușa ta”. Cum sună melodia. „Cred că mi se potrivește foarte bine”

Lora și „Bere Gratis” și-au surprins fanii cu o nouă colaborare pe plan muzical. Aceștia au lansat piesa „La ușa ta”, pentru care aceștia au făcut și un videoclip. Acesta conține imagini din pelicula „Între chin şi amin”, regizată de Toma Enache, o poveste care i-a inspirat pe membrii trupei. „La uşa ta”, noul single Bere Gratis, este o piesă despre drumul pe care îl parcurge un om îndrăgostit până la persoana pe care o iubeşte. Indiferent de obstacolele pe care le întâmpină, dragostea trece peste orice.

Este nevoie doar să existe şi asta rezolvă tot. În această perioadă pandemică, mulţi oameni au trecut prin acest drum şi la propriu şi la figurat”, spune Mihai Georgescu, vocea trupei. „La piesa asta Bogdan Ioan a făcut muzica, iar eu versurile. E a doua colaborare cu Lora, prima a fost pentru «La tine aş vrea să vin», care a pregătit, într-un fel sau altul, simfonicul cu Bere Gratis «Simfonia 20».

Ideea de a folosi secvenţele din producţia lui Toma Enache a fost a mea, pentru că mi-a plăcut foarte mult aşteptarea asta pe care a avut-o personajul feminin din film. E emoţionant, pentru că vezi că totul este o aşteptare. În videoclip, drumul făcut cu maşina reprezintă, de fapt, drumul lui de întoarcere acasă”, adaugă Mihai Georgescu. La rândul ei, Lora spune că s-a îndrăgostit de piesa „La uşa ta” de prima dată când a auzit-o! „M-am îndrăgostit de piesa asta la prima audiţie.

Mă bucur foarte tare că atunci când au ascultat-o s-au gândit la mine, cred că mi se potriveşte foarte bine. Este a doua oară când colaborez cu Bere Gratis, dar de data aceasta pentru o piesă nouă, pentru că prima dată am colaborat pentru un remake, tot după un hit de-al lor. Sper să o aveţi în playlist. Este o piesă absolut superbă, îţi dă o stare extraordinară, mi-e drag să o ascult şi s-o cânt!”.