”L-am uitat!”. Anamaria Prodan, ”răvășită” din cauza divorțului. Ce spune despre ”fostul domn soț”

Agentul FIFA și-a lansat sâmbătă o carte, scrisă chiar de ea, ”Da, sunt cea mai bună!”, prilej cu care a mai vorbit despre mariajul eșuat cu actualul antrenor al celor de la Universitatea Craiova.

”În această carte sunt începuturile mele, capitolul cel mai frumos din această carte îi este dedicat fostului meu soț, este un omagiu adus lui, adus iubirii în care eu am crezut foarte tare și este o mulțumire pentru că mi-a dăruit un copil.

Eu întotdeauna o să-i fiu lui alături, el știa asta, dacă-mi va cere ajutorul eu și copiii mei o să-l ridicăm”, a spus Anamaria Prodan, la lansare.

Faptul că acest divorț a bulversat-o pe Anamaria Prodan reiese fix din propriile declarații. Este limpede că agentul FIFA nu se aștepta la un astfel de deznodământ.

”Până am reușit să înțelegem exact despre ce este vorba și să nu cerem mai mult decât ceea ce se poate, da, am fost siderați toți, sunt lucruri urâte pe care eu și copiii mei am decis să le îngropăm. L-am uitat de mult, eu am învățat să iert.

Este normal să lupți, pentru copiii mei și pentru fostul domn soț să încerc să-l salvez până în ultima secundă. Să-l salvez la modul să nu-și piardă absolut toată demnitatea și toată mândria”, a mai spus aceasta.

Anamaria, care a mai precizat că nu are nimic de împărțit cu Reghecampf din punct de vedere financiar, pentru că toate averea este pe numele mamei ei, regretata Ionela Prodan, nu s-a sfiit să-i mai dea puțin peste nas fostului ei partener de viață.

”Nu s-a putut, fiecare merge pe drumul lui, fiecare alege ce coloana vertebrală să aibă și ce demnitate să aibă.

Eu știam și am știut din totdeauna, doar că eu sunt Anamaria Prodan, sunt unică și trebuie întotdeauna să-mi duc lucrurile la capăt perfect!”, a mai spus Anamaria Prodan.