Klaus Iohannis: Din 15 mai, se elimină purtarea măştii în exterior. Dispar și restricţiile de circulaţie de noapte

O veste excelentă! Klaus Iohannis a anunțat, joi, că din 15 mai se elimină purtarea măştii în exterior. De asemenea, vor fi eliminate restricțiile de circulație de noapte.

”Vom avea o relaxare pas cu pas. Aceste relaxări sunt condiţionate de 2 factori importanţi – evoluţia pandemiei şi gradul de vaccinare.
Dacă vrem mai multă relaxare, trebuie să respectăm măsurile care rămân în vigoare şi trebuie să ne vaccinăm. Aşa de simplu este”, a precizat preşedintele.

Din 15 mai, prima etapă de relaxare
Klaus Iohannis a anunțat că primele măsuri de relaxare vor intra în vigoare din 15 mai.

”Din 15 mai, se elimină portul măştii în exterior, cu câteva excepţii – pieţele, târgurile sau staţiile de transport public.

În mijloacele de transport va rămâne obligatorie, la fel şi în spaţiile închise. A doua măsură este eliminarea restricţiilor de circulaţie noaptea şi se elimină orice restricţii asupra programului agenţilor economici. Magazinele vor reveni la programul normal ”, a precizar Iohannis.

Noi reguli pentru evenimente
Președintele a mai spus că ctivităţile în aer liber vor fi posibile cu spectatori, cu 25% din locuri ocupate.

”În interior vom avea câteva măsuri de relaxare din 1 iunie, când va creşte capacitatea de cazare, capacitatea de servire”, a subliniat Klaus Iohannis.

De la 1 iunie, evenimentele private în exterior se vor putea desfăşura cu 70 de persoane, iar în interior cu

cel mult 50 de persoane. Numărul acestora va creşte atât de la 1 iulie, cât şi de la 1 august.

Dacă organizatorul garantează că toate persoanele sunt vaccinate, se renunţă la restricţionarea numărului de participanţi.

Este foarte probabil ca anul şcolar să se încheie cu toţi elevii în şcoală
”Noi păstrăm în continuare normele care ţin de rata de incidenţă. Avem scenariul verde, galben, roşu, în continuare.
Aceste lucruri se aplică ca până acum. Este previzibl ca, în următoarele săptămâni, majoritatea localităţilor să intre în scenariul verde şi majoritatea elevilor să se reîntoarcă fizic în şcoli. E foarte probabil ca anul şcolar să se încheie cu toţi elevii în şcoală”, a declarat, joi seară, preşedintele Klaus Iohannis.