„Îmi scria în timpul nunții și din luna de miere!” Fotbalistul însurat care ar avea un copil cu un model face testul ADN

Jacqueline Pinheiro susține că are un copil cu un fotbalist din Premier League

Jacqueline Pinheiro, un model brazilian care locuiește la Milano, le-a mărturisit jurnaliștilor de la The Sun că are o fetiță cu un jucător însurat din Premier League, care, până acum, nu și-a rescunoscut copilul.

Jacqueline Pinheiro a explicat, pentru sursa citată, că a avut o relație cu respectivul fotbalist în 2018. Ulterior, în 2019, acesta s-a însurat cu partenera sa. Modelul susține că jucătorul a continuat să-i trimită mesaje, în ciuda faptului că era logodit și, mai apoi, s-a însurat. Mai mult, el i-ar fi scris chiar și în ziua nunții și din luna de miere.

„Îmi scria tot timpul, chiar și în timpul nunții. M-am despărțit de el în ziua în care s-a însurat pentru că era prea mult pentru mine. Fratele lui chiar mi-a scris să-mi spună că el era foarte agitat în timpul nunții, gândindu-se la mine. Apoi, în avion, în timp ce mergea în luna de miere, a continuat să-mi trimită mesaje.”, a declarat Jacqueline Pinheiro, pentru The Sun.

Ce i-a propus fotbalistul din Premier League modelului Jacqueline Pinheiro

În 2019, Jacqueline Pinheiro a aflat că este însărcinată cu fotbalistul, cu care a decis să păstreze copilul, însă acesta ulterior nu l-a mai recunoscut.

„Când eram gravidă în 6 luni, o persoană care lucrează pentru el m-a contactat și mi-a făcut o propunere: îmi va plăti o sumă fixă, dar nu va recunoaște niciodată că el este tatăl. Suma era o glumă, dar mi-a spus că doar cu atât a mai rămas după investițiile făcute.”, a mai spus modelul brazilian.

Ulterior, Jacqueline Pinheiro s-a săturat de atitudinea fotbalistului din Premier League și a trecut la fapte.

„Am decis să-mi angajez un avocat și împreună am încercat să-l contactăm pentru testul de paternitate, dar și-a tot găsit scuze și nici până acum nu l-a făcut. Așa că am mers la judecător, iar avocații au trimis o scrisoare la clubul de care aparține, în care am scris totul.”, a mai afirmat Jacqueline Pinheiro.

„Jucătorul nu neagă că am avut o relație și nici că am rămas însărcinată, iar, într-un final, a acceptat să facă testul ADN. Dar vrea să facă asta cu anumite condiții, să facă testul în Anglia. Dar avocații mei spun că testul trebuie făcut în străinătate, unde s-a născut copilul. Pentru a face testul, amândoi trebuie să mergem la aceeași clinică, pentru a ni se recolta probe.

Inițial, nu numai că nu a vrut să facă testul, dar a și ignorat toată căile de comunicare legale. Dar, acum a acceptat, dar numai cu regulile sale. A spus că nu poate să călătorească din cauza pandemiei de COVID-19 și a regulilor impuse de club.”, a încheiat Jacqueline Pinheiro.