Iancu Sterp despre coșmarul pe care l-a trăit. “Auzeam numai sirene și oameni care zbierau”

Familia Sterp este una dintre cele mai iubite și apreciate din întreaga țară. Primul care a intrat în atenția publică a fost Culiță Sterp, prin prisma meseriei sale. Ulterior românii l-au cunoscut pe fratele lui Culiță, Iancu, cel care a participat la Survivor România. Acum sunt celebri, dar Iancu a povestit recent cum a fost viața lor în copilărie, dar și despre accidentul care le-a pus viața în pericol.

Frații Sterp, implicați într-un grav accident rutier
Invitat în emisiunea lui Cătălin Măruță, Iancu Sterp a povestit despre unul dintre cele mai urâte momente din viața lui, un accident rutier în care a fost implicat împreună cu frații lui. S-a întâmplat în urmă cu câțiva ani, într-o vară, când frații Sterp își doreau să ajungă la mare. La un moment dat, din cauza oboselii, Culiță a adormit la volan și s-a răsturnat cu mașina.

Eram toți patru, era vară și ne doream să vedem marea, să ieșim în lume. Am fost, iar când ne-am întors, mai aveam 15 kilometri până acasă și Culiță a adormit la volan. M-am trezit dintr-o dată, eram cu roțile în sus, auzeam numai sirene și oameni care zbierau pe afară…. un coșmar urât, a povestit Iancu Sterp la Măruță.

Iancu Sterp: Mă trezea taică-miu la 3-4 dimineața să mergem câte 10 – 15 kilometri pe jos, până la târg
Iancu Sterp a povestit despre greutățile din familia lui când el era copil. Nu a avut o copilărie ușoară, dar spune cu mâna pe inimă că a fost cu siguranță o copilărie frumoasă. Acum are acces la absolut orice își dorește, și el și frații lui, dar atunci lucrurile stăteau cu totul altfel. Își amintește că tată lui îl trezea dis de dimineață și plecau împreună pe jos, 10-15 km, până la târg.

Ne strângeam toți într-o cameră ca să economism lemne și dormeam toți șase. Noi, copiii, dormeam trei pe saltea și unul cu părinții în pat, a spus Iancu.

Iancu se amuză pe seama faptului că prietenii lui îi spun că din cioban a ajuns influencer, pentru că într-adevăr este urmărit de peste 550.000 de oameni pe rețelele de socializare. S-a făcut remarcat prin participarea la show-ul aventură Survivor România, unde fanii emisiunii au avut ocazia să cunoască aproape toată familia Sterp. Așa a devenit cunoscută și mama lui, doamna Geta, căreia i se spune în mediul online mama Geta – o femeie puternică ce a crescut singură trei copii și care nu se plânge niciodată.