Foto. Ce mai face băiatul lui Marian Vanghelie. Alexandru a studiat numai în străinătate

 

La 53 de ani împliniți, Marian Vanghelie traversează cele mai delicate momente din viață. În luna mai, Tribunalul Bucureşti l-a condamnat în primă instanță la 11 ani şi 8 luni închisoare într-un dosar în care a fost trimis în judecată de DNA pentru săvârşirea a nouă infracţiuni de luare de mită şi abuz în serviciu şi şapte infracţiuni de spălare de bani.

Pe lângă condamnarea propriu zisă, instanţa i-a interzis fostului primar al Sectorului 5, cu titlu de pedeapsă complementară, ”exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioada de 5 ani de la executarea pedepsei cu închisoarea”.

Tatăl lui Alexandru a fost condamnat la închisoare în primă instanță

Mai mult, pe 24 iulie, iubita politicianului, Oana Mizil, cu care Vanghelie are o fetiță, a fost internată în spital după ce a fost agresată de fostul demnitar. Oamenii legii au aplicat formularul de evaluare a riscului, ”privind modalitatea de gestionare a cazurilor de violenţă domestică şi rezultând existenţa riscului iminent, au emis Ordin de Protecţie Provizoriu”, împotriva concubinul persoanei vătămate, adică împotriva lui Marian Vanghelie.

Împresurat de necazuri, Marian Vanghelie a vorbit recent și de motivele care au dus la destrămarea primei căsnicii, cea cu Charlotte, din care a rezultat Alexandru, băiatul lui.

”Mi-am respectat și iubit prima soție, a fost o perioada frumoasă. Din păcate, nu am reușit să îi ofer, poate, tot ceea ce îi trebuia, din cauza programului meu, când am început entuziasmat să fac politică. Programul era de dimineață până noaptea”, a mărturisit Vanghelie în emisiunea lui Denise Rifai.

Marian Vanghelie și-a agresat recent iubita

”În momentul în care am început relația cu Oana (n.r. – Oana Mizil), nu mai aveam o relație cu soția mea. (…) Sunt un om care știe să își asume ceea ce vrea. Sunt bărbat, am curaj, nu îmi este frică decât de Dumnezeu”, a completat Vanghelie.

După ce s-a certat cu iubita Oana, pe care a agresat-o, pentru Marian Vanghelie singurul sprijin de nădejde a rămas Alexandru, băiatul lui, care a împlinit recent 27 de ani. De altfel, politicianul a vorbit mereu în termeni laudativi despre fiul său, care a studiat numai prin țări străine.

Studiile lui Alexandru l-au costat pe politician o adevărată avere

Mai întâi, Vanghelie jr a terminat Sedberg School, un liceu din Anglia, unde un an de studiu l-a costat pe părintele lui 10.000 de lire sterline. Apoi, Alexandru s-a mutat în Statele Unite, unde a terminat Suffolk University, secția Științe Politice.

Sumele uriașe investite de Vanghelie senior în studiile juniorului au și o logică practică. În eventualitatea în care va petrece un timp în spatele gratiilor, Marian Vanghelie se bazează că fiul Alexandru va prelua afacerile familiei, mai ales că pe lângă Științele Politice, băiatul său a făcut și cursuri intensive de economie.

După o tinerețe zbuciumată, pigmentată cu petreceri în cluburi exclusiviste din țară și străinătate, Alexandru Vanghelie pare că s-a mai liniștit în ultimul an, petrecut acasă. Necazurile părintelui său l-au determinat să-și petreacă ultima aniversare într-un cadru restrâns, după ce anul trecut a avut parte de un show total de ziua lui.