FLORIN DUMITRESCU A LUAT PERMISUL DE CONDUCERE: ”STAȚI ÎN CASE!”

 

   Chef Florin Dumitrescu este, începând de astăzi, șofer cu acte în regulă. Juratul de la ”Chefi la cuțite” și-a anunțat fanii că a luat permisul de conducere. 

În urmă cu câteva săptămâni, Florin Dumitrescu a anunțat că a luat sala, proba teoretică a examenului pentru obținerea permisului de conducere, iar acum a trecut cu brio și de cea de-a doua probă. Astfel, chef-ul se poate lăuda că este șofer cu acte în regulă, acum trebuie doar să aștepte sosirea permisului propriu-zis.

Am luat examenul. Aștept permisul. Stați în casă!  Multumesc instructorului meu care m-a invatat cum sa imi depasesc frica de sala, legislatie, dar si cum sa conduc sa iau admis cu 0 greseli la traseu!”, a scris chef Florin Dumitrescu în cadrul postării de pe contul său de Instagram.

 

Florin Dumitrescu s-a temut foarte tare de proba scrisă, mărturisind că îi era foarte frică de această parte. Și atunci a menționat că instructorul este cel care l-a ajutat să-și depășească fricile.

”Celor cărora le este frică de sală, de examenul teoretic, așa cum și mie mi-a fost foarte, foarte mult timp, să facă cu domnul cu care am făcut eu legislația. Este cel mai șmecher pe zona asta și faptul că am luat sala, în mare parte i se datorează și dânsului, pentru că m-a făcut să înțeleg principiile șofatului. De sală mi-a fost cel mai frică, de când mă știu eu. Spuneam că sala este foarte grea, că întrebările sunt ciudate”, spunea Florin Dumitrescu după ce a luat sala.