Florin Cîțu a explicat cum a ajuns să fie ținta glumelor pe internet

Florin Cîţu a declarat că vesta antiglonţ pe care a purtat-o la vizita în Kiev i-a fost dată de către cei de la SPP, fiind o vestă albă care de obicei este purtată pe sub haine. „Cred că atunci poate hanoracul era mai strâmt şi de aceea se vedea. Sunt veste de interior şi veste de exterior”, a adăugat preşedintele Senatului.

„Era o vestă de purtat pe sub hanorac, era o vestă albă. Vestele negre au şi tot felul de buzunare. Era o vestă albă de pus pe sub haine. Cred că atunci poate hanoracul era mai strâmt şi de aceea se vedea. Sunt veste de interior şi veste de exterior. Colegii de la SPP sunt cei care mi-au dat vesta, aşa că puteţi să îi întrebaţi, dar am dat-o jos după ce am plecat din zona aceea”, a explicat Florin Cîţu, întrebat despre subiect, joi la Parlament, şi despre faptul că au fost multe comentarii în spaţiul public referitoare la vesta pe care a purtat-o, informeaza News.ro.

El a adăugat că este un sentiment bizar când ieşi din Kiev, pentru că acolo lumea este încă mereu în alertă, iar documentele sunt verificate cu atenţie.

„Când ieşi din Kiev sentimentul este bizar, pentru că toată lumea este în alertă tot timpul, lumea este încă în alertă. Sunt puncte de control şi chiar dacă erai cu coloană oficială totuşi se uitau foarte atent la fiecare. Plus că s-au verificat documente foarte atent şi la intrarea şi ieşirea din Ucraina. Până la urmă există acest sentiment, dar e bine că oamenii găsesc puterea să meargă mai departe. Am văzut cafenele, restaurante care erau deschise. Repet. Acest Congres pe care l-a ţinut preşedintele Zelenski este un semnal foarte important pentru comunitatea internaţională, pentru că acum trebuie să ne concentrăm pe reconstrucţia Ucrainei”, a explicat Cîţu.

Preşedintele Senatului Florin Cîţu a efectuat o vizită miercuri în Ucraina, a doua zi după vizita premierului Nicolae Ciucă şi preşedintelui Camerei Deputaţilor Marcel Ciolacu. Cîţu a purtat o vestă antiglonţ pe sub hanoracul kaki care se poate vedea şi în fotografiile oficiale puse de liberal pe pagina personală de Facebook.
sursa