EXCLUSIV Polițiștii se răzvrătesc, după impunerea obligativității purtării măștii de protecție pe stradă! Bogdan Bănică: ‘Refuz să cred că vânarea nemascaților va redeveni principala activitate a polițiștilor’

Vineri, Bugetul.ro l-a contactat pe președintele executiv al Sindicatului Național al Polițiștilor din România DECUS, Bogdan Bănică, în contextul în care autoritățile au anunțat reintroducerea obligativității purtării măștii de protecție pe stradă.

L-am întrebat astăzi pe Bogdan Bănică dacă polițiștii afiliați SNPR DECUS vor amenda populația pentru nepurtarea măștii de protecție pe stradă.

Șeful SNPR DECUS a precizat, pentru Bugetul.ro, că refuză să creadă că „vânarea nemascaților” va redeveni principala activitate a polițiștilor.

Mai mult, Bogdan Bănică face apel la polițiștii din stradă, ca, în cazul în care sunt forțați să amendeze populația de mai-marii Poliției Române, prin impunerea vreunui plan de amenzi, să nu se conformeze.

Reprezentantul SNPR DECUS le cere acestora să-i aducă la cunoștință aceste cazuri, în cazul în care vor exista. De asemenea, și redacția Bugetul.ro îi asigură pe polițiștii de întreaga noastră susținere.

 

Ce a declarat, pentru Bugetul.ro, Bogdan Bănică:

Refuz să cred că vânarea “nemascaților” pe aleile dintre blocuri va redeveni, ca fiind impusă, principala activitate a polițiștilor.

Iar, daca există situații în care unii șefi uită și neglijează adevăratele atribuții ale Poliției Române, impunându-le subalternilor norme de amenzi la Legea 55/2020, aș ruga să-mi fie aduse la cunoștință”.

 

Ordinul privind instituirea obligativității purtării măștii de protecție pe stradă, publicat în Monitorul Oficial

Miercuri seara a fost publicat, în Monitorul Oficial,  Ordinul comun al Ministerului Sănătății și al Ministerului Afacerilor Interne, prin care purtarea măștii de protecție pe stradă redevine obligatorie, în localitățile unde incidența cumulată la 14 zile este mai mare de 6 la 1.000 de locuitori.

Sunt exceptate de la obligativitatea purtării măștii de protecție în spațiile publice deschise persoanele care desfășoară activități, inclusiv sportive, în mod individual sau împreună cu persoanele cu care locuiesc”, se precizează în document.

Ordinul Comun MAI-MS:

ORDIN pentru completarea Ordinului ministrului sănătății și al ministrului afacerilor interne nr. 874/81/2020 privind instituirea obligativității purtării măștii de protecție, a triajului epidemiologic și dezinfectarea obligatorie a mâinilor pentru prevenirea contaminării cu virusul SARS-CoV-2 pe durata stării de alertă Având în vedere prevederile art. 13 lit. a) din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările și completările ulterioare, ținând cont de prevederile art. 5 din Hotărârea Comitetului Național pentru Situații de Urgență nr. 76/2021 privind stabilirea unor măsuri necesar a fi aplicate în contextul pandemiei de COVID-19 și pentru aprobarea majorării cantităților stocurilor de urgență medicală cu produse, materiale și echipamente sanitare necesare în procesul de vaccinare a populației împotriva virusului SARS-CoV-2, în temeiul prevederilor art. 7 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 144/2010 privind organizarea și funcționarea Ministerului Sănătății, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 7 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea și funcționarea Ministerului Afacerilor Interne, aprobată cu modificări prin Legea nr. 15/2008, cu modificările și completările ulterioare, ministrul sănătății, interimar, și ministrul afacerilor interne emit următorul ordin:

Art. I. — Ordinul ministrului sănătății și al ministrului afacerilor interne nr. 874/81/2020 privind instituirea obligativității purtării măștii de protecție, a triajului epidemiologic și dezinfectarea obligatorie a mâinilor pentru prevenirea contaminării cu virusul SARS-CoV-2 pe durata stării de alertă, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 435 din 22 mai 2020, cu modificările și completările ulterioare, se completează după cum urmează:

— După articolul 11 se introduce un nou articol,  articolul 12, cu următorul cuprins:

„Art. 12. — În localitățile în care incidența cumulată la 14 zile este mai mare de 6/1.000 de locuitori se instituie
obligativitatea purtării măștii de protecție în toate spațiile publice deschise. Sunt exceptate de la obligativitatea purtării măștii de protecție în spațiile publice deschise persoanele care desfășoară activități, inclusiv sportive, în mod individual sau împreună cu persoanele cu care locuiesc. Alte excepții se pot stabili, la propunerea direcțiilor de sănătate publică județene, respectiv a municipiului București, prin hotărâri ale comitetelor județene, respectiv al municipiului București pentru situații de urgență.”