Edi Iordănescu a rupt tăcerea: Gigi Becali i-a cerut să plece de la FCSB! Ce răspuns a dat

Patronul de la FCSB a transmis, în repetate rânduri în ultimele șase zile, că nu este mulțumit de jocul echipei, în ciuda clauzei stipulate în contractul cu Edi Iordănescu, cea care îi interzice să facă astfel de aprecieri publice.

Edi Iordănescu a rupt tăcerea

Gigi Becali a avut prima ieșire publică în care a criticat echipa luni, la câteva ore de la încheierea partidei cu FC Voluntari, și, deși criticile au continuat și în următoarele zile, Edi Iordănescu a păstrat tăcerea.

Până acum, însă, când Edi Iordănescu a transmis un mesaj-fluviu, prin intermediul contului personal de Facebook, în care a recunoscut că a fost deranjat de ieșirile lui Gigi Becali, în contextul în care echipa a câștigat, iar jocul mai puțin convingător are motive obiective.

Am venit la FCSB pentru performanță, pentru că am simțit că sunt dorit cu adevărat și pentru că am primit promisiuni concrete de susținere și independență profesională. Dar mai mult decât orice am venit pentru suporteri și pentru grupul de jucători în care am avut mereu încredere totală.

Din prima zi am încercat să construiesc în vestiar și în jurul echipei un mediu foarte corect, profesionist, de muncă, seriozitate și disciplină. Am vrut să construim o mentalitate solidă și competitivă în care să ne ducă spre progres și îndeplinirea obiectivelor. Dar asta înseamnă timp, etape și foarte multă muncă. Înainte să înveți să câștigi, trebuie să înveți să nu mai pierzi, să nu accepți să mai pierzi, să dai totul pe teren și să te pui în slujba echipei, să lupți până în ultima clipă. Să dai totul pentru echipă și pentru suporterii ei.

Nu am în contract o clauză de spectaculozitate, am pentru eficiență, iar istoricul ultimelor sezoane ne-a arătat că așa se câștigă campionate. Îmi asum că am cerut mereu echipei să sacrifice spectacolul pentru rezultat. La diferența de puncte la care am preluat echipa, orice altceva însemna inconștiență.

Sunt mulțumit de parcurs, foarte mulțumit de cum au răspuns băieții până acum în activitatea zilnică a echipei, implicarea lor a fost totală. Atitudinea a fost corectă și pentru asta le sunt recunoscător. E adevărat că putem mai mult, dar asta cere răbdare. Și, dacă în trecutul apropiat, nu s-a mai făcut performanță, înseamnă că au fost și lucruri care nu au funcționat așa cum trebuie. Eu nu pot în două luni jumătate să schimb obiceiuri și deprinderi de ani de zile. Dacă lucrurile funcționau, cu siguranță că nu mai eram apelat. 

Cât voi fi antrenorul echipei, deciziile tehnice îmi vor aparține în exclusivitate, nu pentru că eu sunt stăpân pe banii cuiva, ci pentru că sunt antrenor profesionist și pentru că așa ne-a fost înțelegerea, dar dacă continuăm să ne analizăm în presă problemele și să creăm tensiuni, nu facem decât să compromitem șansele pentru obiectiv și să generăm tensiuni inutile. Nu am venit să iau locul nimănui pe scenă, ci să antrenez echipa. 

În ultima perioadă, am văzut o altă stare de spirit în vestiar și la antrenamente, unite, am văzut jucătorii și oamenii din jurul echipei venind cu zâmbetul pe buze la program, am văzut că încep să se lege prietenii între băieți, am văzut plăcere și preocupare pentru muncă și progres, am văzut altă responsabilitate și efort la jocuri, am văzut băieții cântând după victorii în autocar, în drum spre casă, și multe alte semne clare care ne-au arătat că suntem pe drumul bun și ne naște o echipă frumoasă. Toate lucrurile astea ne dau putere și încredere.

Recunosc că am fost foarte supărat și dezamăgit de subiectele din ultimele zile din spațiul public, am fost surprins de pozițiile constante și criticile ale patronului și toate astea în contextul în care am făcut 22 de puncte din 24 posibile și am produs opt victorii și un egal în ultimele nouă jocuri. Nimic nu mă făcea să mă gândesc la așa ceva. E adevărat că sunt și eu de părere că patronul unui club are dreptul să iasă în public, să declare ce dorește, ce gândește, ce vede.

Totuși, nu înțeleg cum zile la rând se poate discuta în spațiul public despre estetica jocului nostru. Toate astea venite într-un context incredibil de dificil. Eu nu construiesc scuze și nu caut alibiuri. Sunt conștient că scuzele și alibiurile nu ne ajută la progres, dar de ce mi-ar fi trebuit alibiuri când echipa a câștigat toate jocurile? Eu spun fapte: am venit în plin campionat și fără să fiu implicat deloc în selecția de vară și fără să am posibilitatea unei pregătiri centralizate care ar fi putut să mă ajute să dau o bază solidă fizic, tehnic și, în mod special, tactic. Dar mi-am asumat asta când am venit. 

Nu mi-am asumat însă că la două zile după ce am venit s- a vândut Moruțan, că la primul joc s-a accidentat Coman și nu-l avem de trei luni, că la al doilea joc s-a accidentat și Tănase, apoi Tavi Popescu, Șut, Șerban, Mamut, Miron, Ovidiu Popescu, Budescu.

De când am venit, nu am avut un antrenament măcar cu 75% din lot. Am avut în mod constant câte 14-15 jucători la antrenamente și am adus mereu juniori ca să ne completăm la număr. Apoi ne-a lovit COVID-ul și ne-a pus, efectiv, la pământ. Aveam nouă-zece jucători de câmp la antrenamente, alți 10 prin camere izolați două săptămâni, eu și întreg staff-ul acasă și am condus antrenamentele prin telefon

Nu cred că mai e cazul să vorbim de ce înseamnă să stai închis ca sportiv în cameră 14 zile. Ne-am prezentat la joc oficial în 13 jucători și noi mai vorbim de estetică? Nu am putut măcar o dată să lucrăm cu trebuie la organizarea de joc și totul s-a adaptat la situație și număr de jucători. Inclusiv în pauzele pentru jocurile echipei naționale am avut câte șapte-opt jucători plecați. Pauze în care puteam regla mai multe detalii. Vorbim de relații de joc? Cum să le facem? Prin Zoom?”, a transmis Edi Iordănescu.

Gigi Becali i-a cerut lui Edi Iordănescu să plece de la FCSB

În același timp, Edi Iordănescu a dezvăluit că Gigi Becali i-a cerut să rezilieze contractul, dar că, pentru moment, nu dorește despărțirea, care se poate produce acum prin plata clauzei de către club, în valoare de 500.000 de euro, bani pe care anunță că îi va dona, sau printr-o apariție publică a patronului în care să recunoască faptul că este deranjat că nu mai poate interveni la echipă.

De asemenea, antrenorul a recunoscut că el consideră că Gigi Becali vrea să întrerupă colaborarea pentru a recăpăta putere totală la echipă.

Concluzia este că mi s-a propus din partea clubului / patronului încetarea de comun acord a colaborării. Din ce am înțeles, calitatea jocului reprezintă nemulțumirea patronului. Feeling-ul meu este că domnia sa dorește să se ocupe personal în exclusivitate de echipă. Este dreptul dânsului, chiar dacă pentru mine este dezamăgitor, fiindcă am fost adus cu insistențe și promisiuni și am venit din calitatea de antrenor campion al României. Pentru echipă și pentru suporteri, pentru mine și staff-ul meu, pentru cariera mea, eu nu doresc această despărțire.

Nu am venit pentru trei luni, dar, ținând cont de faptul că nu rezultatele primează în evaluarea mea și a muncii mele, totul pare lipsit de speranță și fără perspectivă. Ultimul lucru pe care îl doresc este să sufere echipa din cauza acestei situații. În condițiile astea, răspund public acestei propuneri și spun că nu doresc să-mi dau acordul pentru încetarea colaborării decât într-un singur caz.

Încetarea unilaterală din partea clubului, achitarea clauzei de reziliere pentru că patronul a spus oricum că asta nu este o problemă, iar eu promit ca a doua zi după ce acei bani au intrat în contul meu, toți vor fi direcționați către donații, cu acte doveditoare. Vor merge către copii și oameni în vârstă. Nu am venit pentru bani, am pentru venit pentru clubul pe care îl iubesc și dacă acum nu joacă spectaculos echipa, probabil juca mai bine înainte, cu Karagandy sau Rapid.

Dacă nici această soluție nu este acceptată, atunci îl rog să recunoască public că nu mă mai dorește pentru că vrea să decidă tot la echipă și nu are legătură cu rezultatele și putem înceta colaborarea.

Sunt un antrenor tânăr, încă la început de drum, îmi doresc să merg să antrenez în viitor în străinătate și măcar în acest fel pot explica celor care mă întreabă de am plecat după numai trei luni și după un parcurs aproape perfect.

Orice se va întâmpla, garantez că nu o să zic nici măcar un cuvânt urât de club, de patron sau de locul și oamenii unde și cu care am muncit, așa cum am procedat peste tot unde am activat”, a anunțat Edi Iordănescu.