Drama cu care se confruntă fiica Irinei Loghin: ”Ne chinuim foarte mult”

Fiica Irinei Loghin, Irinuca Iris Cernea, are 43 de ani și se chinuie să îi aducă pe lume un nepoțel mamei sale. Drept urmare, a apelat la ajutorul medicilor.

Irinuca Iris Cernea, căsătorită cu Bogdan Barbu de trei ani, își dorește ca în acest an să devină mamă. Drept urmare, a apelat la ajutorul medicilor, pentru un tratament de fertilizare.

”Dorim ca anul acesta să-i facem un nepoțel mamei. Ne chinuim foarte mult să-i îndeplinim dorința. Am mers la medic, urmez un tratament. Medicii fac și ei ce pot, acum trebuie să mai vrea și Dumnezeu. Nu e o problemă medicală, suntem sănătoși amândoi, dar bebelușul se lasă așteptat”, a spus Irina, în luna februarie, la Antena Stars.

Irina Loghin, soacră la 79 de ani

Fiica Irinei Loghin își dorește o fetiță, deoarece a crescut numai cu fratele ei, iar surorile mamei sale au născut doar băieți.

”Eu îmi doresc mult o fetiță. Am crescut numai cu fratele meu, surorile mamei mele au avut numai băieți, de aceea vreau o fetiță”, a declarat Irinuca Loghin, la Antena Stars, spunând că nașul copilului va fi Fuego. ”Și el mi-a zis de ziua mamei mele că simte că voi avea o fetiță anul acesta”, a spus ea, la Antena Stars, scrie playtech.ro

Irinuca, aceeași problemă cu a mamei sale, Irina Loghin
În trecut, cu greu a dat naștere și Irina Loghin fiicei sale, Irinuca și fiului ei, Ciprian Cernea. A urmat un tratament extrem de neplăcut, ca să poată deveni mamă.