Discuții halucinante la ușa morgilor: „Îi lasă să moară pe cei nevaccinați! Ia să vină unul vaccinat, să vedeți, toate atențiile pe el”

România se menține în topul statelor cu cele mai multe decese din cauza COVID, dar înaintea noastră se află țări cu populații mult mai mari. Medicii completează pe bandă rulantă certificate de deces, morgile au devenit neîncăpătoare, nu mai sunt locuri nici în cimitire. Dramele acestei perioade sunt nemaiîntâlnite pentru România ultimelor decenii. 

„Lucrez în anatomie patologică de peste 25 de ani. Niciodată nu am văzut așa ceva”, mărturisește medicul Sabrina Zurac.

„Ne roagă sau lasă aici trupul mai multe zile până reușesc să se organizeze ca să facă cele necesare pentru a-l înmormânta creștinește. Este dramatic ce vedem. Este incredibil. Este cutremurător să vezi cum o mamă trebuie să-și îngroape într-o săptămână doi băieți și dacă pentru primul a găsit bani, pentru al doilea nu găsește”, mărturisește dr. Beatrice Mahler, managerul Institutului „Marius Nasta” din București.

„Așa ceva, cu foarte mulți decedați peste tot în zona morgii, s-a mai întâmplat numai la Revoluție”, spune Maria Sajin, medic anatomopatolog la Spitalul Universitar din Capitală.

Discuții antivaccin la ușa morgilor

Medicii abia mai ţin pasul cu semnarea actelor de deces. Morgile spitalelor sunt arhipline. Și cu toate acestea, există încă oameni, chiar din familii decimate de COVID, care refuză să creadă că vaccinul îi protejează şi se ceartă cu medicii în timp ce stau la coadă să-şi ridice morţii.

„În momentul în care internezi cu pacient la Chirurgie și e negativ, primești pe telefon testul negativ și după 3 zile, e pozitiv! Cum e posibil așa ceva? De ce? Pentru că nu era vaccinat? Toți nevaccinații îi scoatem morți? Cum adică?” spune revoltată o femeie îmbrăcată în negru, fără a mai asculta explicațiile medicului. „Vă spun eu: îi lasă să moară pe cei nevaccinați! Ia să vină unul vaccinat, să vedeți că toate atențiile sunt pe el!” continuă femeia.

Scena se întâmplă în faţa morgii Spitalului Universitar din Capitală.

– Așteptați să preluați pe cineva care a murit de COVID? întrebăm un bărbat care așteaptă în fața morgii.

– Da.

– Câți ani avea?

– 75.

– Era o persoană vaccinată?

– Nu.

– Dumneavoastră sunteți vaccinată?

– Nu, spune o femeie, ducându-și mâna la frunte.

– Și nu vă e teamă?

– Ba da.

– Mă voi vaccina, promite bărbatul pe care l-am întrebat primul.

– Până acum de ce nu v-ați vaccinat? Ați avut o teamă? Sau?

– Am păstrat niște reguli, nu am considerat că e nevoie, mai ales cu aceste vaccinuri pentru care nimeni nu garantează nimic, spune bărbatul.

– Cine, ce să garanteze?

– Că nu te mai îmbolnăvești.

– Dar vă garantează că nu faceți o formă severă.

– Dar de ce să nu-mi garanteze că nu mai fac deloc?

– Că atâta știe medicina, îi spune Maria Sajin, medic anatomopatolog.

Omul înclină din cap, sceptic.

Medicul încearcă, de multe ori în zadar, să-i convingă pe oamenii care vin după rudele decedate să se vaccineze.  „Noi încercăm să discutăm, să le explicăm cât de important este vaccinul, dar nu suntem crezuți”, spune dr. Maria Sajin.

De ce este nevoie de reguli de precauție la un decedat de COVID

„Ne confruntăm cu familii extrem de îndurerate, pe care le înțelegem, care familii nu doresc să respecte procedurile stabilite. Este adevărat că un decedat nu respiră, nu tușește, nu strănută, deci, în teorie, ar trebui contaminarea să fie mai redusă. Noi uităm, însă, că din nefericire, corpul unei persoane iubite, în momentul în care s-a produs decesul, este în mod natural supus unor procese de degradare. Presupun, pe de o parte, scurgere de lichide biologice, pe de altă parte, eliberare de gaze, care, ambele, favorizează transmiterea virusului”, explică Sabrina Zurac, medic anatomopatolog la Spitalul „Colentina”.

Potrivit datelor oficiale 94% dintre pacienții care au decedat până acum aveau și alte boli. Cei mai afectați sunt cei care au afecțiuni cardiologice, diabet, afecțiuni neurologice, dar si obezitate. Iar ca vârstă, peste 30% dintre decese sunt persoane care aveau între 70 si 79 de ani.

Liste de așteptare pentru terapie intensivă

Virusul a ucis în medie 400 de români zilnic în ultima săptămână. Medicii estimează că vor urma zile şi mai negre. Spitalele sunt în continuare pline de pacienţi nevaccinaţi, înşiraţi pe holuri în aşteptarea unui loc.

Filmăm într-un salon de terapie intensivă. Cadrele medicale sunt la patul unei paciente care are mască de oxigen. Îi pun o perfuzie:

– Câți ani ai, doamnă? o întreabă medicul.

– 39.

– Ia spune-mi, acum te-ai vaccina?

– Da!

– M-a sunat soțul tău din Spania, vine marți, mai târziu îl sunăm ca sa te audă, bine?

„Am început să tușesc, am simțit că ceva nu e în regula cu mine și am mers în farmacie și mi-am făcut un test. A ieșit pozitiv”, povestește tânăra cum a început totul.

Unii bolnavi refuză terapia intensivă. Cred că va însemna sfârșitul

„Avem liste de așteptare pentru terapie intensivă care, în această zi, cuprinde 26 de pacienți”, spune dr. Beatrice Mahler, managerul Institutului „Marius Nasta”. „Ar fi mult mai bine să fie tratați în ATI decât în secție. Sigur, primesc oxigen, primesc tratament, primesc ventilație, dar personalul este mult mai puțin în secție. Pe de o parte, e acest aspect. Pe de altă parte, în secție fiind pacienți cu forme severe, cei din această listă refuză să intre în terapie intensivă, semnează o foaie și refuză accesul în terapie intensivă. Le este frică că terapia intensivă va însemna sfârșitul vieții”, explică Beatrice Mahler.

Preotul bisericii din curtea Institutului „Marius Nasta” este martor la dezastrul sanitar provocat de acest virus. Când este solicitat, merge la pacienţi aflaţi la terapie intensivă. Ori de câte ori are ocazia, preotul Ciprian îi încurajează pe credincioşi să se vaccineze.

„Familia mea este vaccinată în proporție de aproape 90 la sută. Mama, frații, socrii, cumnații mei sunt sunt vaccinați”, spune preotul Ciprian.

Majoritatea decedaților sunt nevaccinați. Jumătate dintre ei nu au comorbidități

În spitalele din România sunt peste 20 de mii de bolnavi de COVID-19. Peste 43 de mii de români şi-au pierdut viaţa până acum. Medicii spun că nu au mai văzut atât de multe persoane decedate de la Revoluţie.

„Decedați pot să fie și mai mulți, pentru că odată cu octombrie, când a fost frig, atunci a crescut foarte mult numărul decedaților, deci virusul s-a exacerbat odată cu răcirea temperaturii. În momentul acesta, numărul decedaților cu COVID este foarte mare. Dacă în septembrie Spitalul Universitar a avut 236 de decedați, din care 101 erau pozitivi, acum, până în 22 octombrie, avem același număr de decedați, deci peste 230, din care 124 sunt COVID pozitivi. Pacienții sunt între 20 și 80 de ani. Majoritatea sunt nevaccinați. În ultima vreme, peste 50 la sută din cei decedați nu mai au comorbidități. Sunt persoane de 20 de ani, de 35 de ani, care nu au niciun fel de boală”, spune Maria Sajin, medic anatomopatolog.

„Morga din Colentina este una dintre cele mai mari din București. Am avut un singur moment în care am atins capacitatea maximă. În momentul acela, am avut 28. În perioada în care au fost căldurile acelea caniculare și cu decesele prin hipotermie, maximum maximorum au fost 18 decedați simultan în morgă. Dar la nivelul acesta, niciodată”, confirmă și Sabrina Zurac, medic anatomopatolog la Spitalul „Colentina”.

Regrete tardive și gropi săpate cu excavatoarele în cimitire

„Față de valul 2 și valul 3, în acest moment, ne mai întâlnim cu un fenomen, extrem de dramatic. Sunt foarte multe familii care nu pot să vină să-și ridice persoanele decedate. Avem foarte multe familii care nu pot să vină pentru că nu pot financiar să ducă un asemenea moment, mai ales dacă au mai multe decese în familie. Ne roagă sau lasă aici trupul mai multe zile, până reușesc să se organizeze”, povestește dr. Beatrice Mahler.

Imaginile din cimitire sunt cutremurătoare. Sunt buldoexcavatoare care sapă gropi continuu.

„Dacă nu fac față groparii, ne-au chemat și pe noi de la DIADP (Administrația Domeniului Public – n.r.). Sunt urgențe, sunt urgențe foarte multe și nu fac față la mână. A băgat excavatorul”, spune un angajat.

Aşa arată cimitirul din Slobozia. Medicii din oraş roagă populaţia să se vaccineze pentru că valul de bolnavi este copleşitor şi nu mai fac faţă.

„99 la sută dintre cei care sunt aici ar fi vrut să se vaccineze sau acum s-ar duce și s-ar vaccina. Dar este un pic cam târziu”, spune medicul-șef de la UPU Slobozia. „Apelul nostru, al medicilor, către populație: este singura șansă pe care o avem, să mergeți și să vă vaccinați”, adaugă medicul.

„Imaginile pe care le arătați dvs, cu spitalele pline, cu oamenii care abia respiră, cu sacii negri înșirați pe holurile spitalelor – toată lumea crede că nu sunt reale? Că sunt falsificate? Nu pot decât să implor oamenii să se vaccineze”, spune medicul Sabrina Zurac.