Dinu Maxer, detalii cutremurătoare despre moartea fratelui său mai mic: „Adevăratul vinovat…”

Dinu Maxer și-a pierdut fratele mai mic în urmă cu 33 de ani. Ce s-a întâmplat cu adevărat?

Dinu Maxer a dezvăluit în primăvara acestui an o dramă neștiută a familiei sale. În anul 1988, în perioada în care artistul avea doar 14 ani, o tragedie a pus stăpânire pe familia lui Dinu Maxer.

Fratele mai mic al celebrului cântăreț a murit în urma unui accident care le ridică semne de întrebare și în prezent.

„Bunica a vrut să se ducă să cumpere pâine și el a zis: ”Nu, mă duc eu”. Având treabă, țin minte că spăla, l-a lăsat, i-a dat banii și au trecut ore și el nu s-a mai întors. Eu învățam pentru treaptă, treceam clasa a IX-a.

Eu n-am ieșit după el decât în momentul în care s-a înserat. Problema adevărată este că nici în momentul de față noi nu știm ce s-a întâmplat și nu știm care este adevăratul vinovat”, a povestit Dinu Maxer, la o emisiune televizata.

Cum a murit fratele lui Dinu Maxer

Dinu Maxer a mărturisit că nu s-a găsit vinovatul pentru moartea fratelui său nici până în prezent. În prima instanță s-a presupus că fratele mai mic al artistului a murit sub șinele unui tramvai. Un martor a transmis familiei că, de fapt, copilul nu a fost călcat tramvai, ci a ajuns cu capul între vagoane, după ce s-a speriat de o mașină.

„L-am găsit în seara aceea, dar deja el era în comă. Momenul în care s-a întâmplat ne urmărește încă pe toți cei din familie. Este extrem de tragic să nu știi ce s-a întâmplat și să nu știi care este adevăratul vinovat.

(…) A trecut de tramvai, tramvaiul l-a depășit, a trecut pe șina cealaltă. O martoră a spus că ar fi depășit o Dacie galbenă pe linia de tramvai, copilul s-ar fi speriat și s-a lovit de îmbinarea dintre vagoane. Acolo s-a produs traumatismul cerebral. A murit după o zi”, a mai spus cântârețul.

Dinu Maxer nu și-a condus fratele pe ultimul drum

Soțul Deei Maxer nu și-a condus fratele pe ultimul drum, iar decizia a fost a părinților săi. Înmormântarea a avut loc în aceeași zi în care avea loc și examenul de treaptă al cântărețului. În acest sens, tatăl artistului a decis să îl trimită la un vecin și să nu fie prezent la înmormntare.
„N-am putut să fiu alături de familie. Tatăl meu, când a conștientizat că se suprapune înmormântarea lui peste examenul de la Română, m-a trimis la un vecin. N-am văzut nici când l-au adus, nu l-am văzut deloc. Au ținut foarte mult să rămân cu imaginea lui așa cum îl știam și să nu-l văd așa cum era”, a declarat Dinu Maxer, în platoul unei emisiuni televizate.