Dezvăluirea Oanei Zăvoranu despre divorțul dintre Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf. „Știu totul. E o chestiune dureroasă, murdară”

Oana Zăvoranu, apropiată a cuplului Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf, a vorbit în emisiunea ei de pe YouTube despre divorțul lor. A mărturisit că știe cu lux de amănunte ce s-a întâmplat între cei doi, dar din respect nu poate divulga totul. La „Oana Show”, pe YouTube, în cel de-al doilea sezon al emisiunii sale online, Oana Zăvoranu a vorbit despre cele mai arzătoare subiecte ale momentului.

Chiar dacă e o apropiată a cuplului, vedeta a adus în discuție și divorțul Prodan – Reghecampf. Preț de câteva minute a povestit despre separarea celor doi. A afirmat în repetate rânduri că știe cu lux de amănunte culisele despărțirii. „N-am să fiu ipocrită să spun că nu știu despre ce este vorba.

N-am să spun treaba asta. Știu totul, absolut totul, cu lux de amănunte. (…) Dintr-un respect pentru cel ce a fost odată cuplul Anamaria și Laurențiu, am să o spun doar în emisiunea mea: Nu am să vorbesc niciodată despre problemele celor doi!”, a spus Oana Zăvoranu la „Oana Show”. Oana Zăvoranu a mărturisit despre separarea lor că e o „o chestiune atât de dureroasă, murdară, grea, gravă” și că doar familia Prodan – Reghecampf e îndreptățită să facă declarații pe marginea acestui subiect.

Ea le dorește Anamariei și lui Reghecampf să treacă cu bine peste această situație. „Eu, dacă mănânc o dată la masa unor oameni, și mie Laurențiu mi-a pus o dată să mănânc, eram la ei la Snagov, consider că nu am de ce să mă bag într-o chestiune atât de dureroasă, murdară, grea, gravă. Repet, știu tot. Dar nu cred că m-ați văzut vreodată băgându-mă în familiile altora și comentând divorțuri. Nu mă interesează treaba asta. (…) Știu totul cu lux de amănunte. Mai departe, cine are dreptul să vorbească despre treaba asta sunt Anamaria, Laurențiu, fiicele ei, fiul lor și băiatul lui Laurențiu din prima căsătorie.

Le doresc foarte multă sănătate și putere de a merge mai departe ambilor”, a mai zis ea. Averea Anamariei Prodan și a lui Reghe după divorț Într-o emisiune de televiziune, Anamaria Prodan a anunțat ce primește Laurențiu Reghecampf la divorț. Impresarul a explicat că ea și Laurențiu Reghecampf nu au nimic de împărțit de pe urma divorțului și că nu au avut contract prenupțial.

„Toți banii mei sunt moșteniți de la mama mea. Nu avem nimic de împărțit. Laurențiu are salariul lui, dar să nu exagerăm și să spunem că a avut 7 milioane de euro salariu. Dacă pleacă din căsnicie, Reghecampf pleacă cu salariu de la Universitatea Craiova și o casă în America, atât! Anamaria Prodan este milionară! Nu eu, copiii. El? Nu știu. Lumea zicea că va lua jumătate din avere. Nu! Nu avem nimic împreună. Nu am avut contract prenupțial”, a afirmat Anamaria Prodan în emisiunea lui Cătălin Măruță de la PRO TV.